Cauta

Președintele Filipinelor: trageți pentru a ucide !

Președintele Rodrigo Duterte cere forțelor de ordine să-i împuște pe cei care nu respectă carantina pentru COVID-19.

“Nu am nicio îndoială. Ordinele mele sunt pentru poliţie şi armată, dacă există probleme sau apare o situaţia în care oamenii se ceartă şi viaţa militarilor este în pericol, trageţi pentru a ucide. Ucideți-i cu gloanțe”,a  declarat Duterte într-un discurs televizat. Prezent apoi  în fața mai multor persoane din cartierul San Roque, din Manila, care au protestat – fără a avea autorizaţie – în faţa poliţiştilor pentru a primi ajutor din partea statului, Duterte a amenințat în același registru: „Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt !”  O bună parte a populației filipineze (inclusiv a Manilei) se află în izolare iar normele severe de carantină au împiedicat milioane de persoane din cartierele sărace ale capitalei care îşi duc traiul de pe o zi pe alta să găsească modalităţi de a supravieţui. Duterte a acuzat grupuri civile de stânga că instigă la proteste: „Stângiştilor, voi nu sunteţi guvernul. Nu mai provocaţi probleme şi tulburări pentru că, până se încheie epidemia, voi ordona să fiţi arestaţi!” Organizațiile de apărare a  drepturilor omului şi grupurile civile au denunţat  declaraţiile preşedintelui, critici care s-au extins ulterior pe reţelele sociale, unde hashtagul #OustDuterte (înlăturaţi-l pe Duterte) a devenit Trend Topic. Filipine tocmai a depășit 2300 de cazuri de coronavirus, cu 96 de morți.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!
  • Ceferiștii ies în stradă: ”Opriți privatizarea companiei!”
  • Chelsea, obligată să vândă de 350 de milioane!
  • Control total. Datele personale ale turiștilor ajung în posesia tuturor instituțiilor guvernamentale
  • România, la cel mai jos nivel. Se importă, la greu, energie din Ucraina
  • Șocant! Carlo Ancelotti nu îl convoacă pe Vinicius jr la națională!
  • Bank of America: Era mega-companiilor „s-ar putea să se fi încheiat”
  • 2025 copy paste 1988
  • Fenomenul Labubu – vânzări record și valuri de îngrijorări
  • Exit mobile version