„Nu am avut niciodata un dosar penal deschis pe numele meu”, declara Klaus Iohannis in timpul campaniei electorale din 2014. L-as acuza de minciuna, una rostita cu un tupeu abject in fata natiunii, dar cred ca as fi nedrept. Nu e vorba de niciodata, si are dreptate, pentru ca el avea tot timpul tinichele penale de coada. Apoi, iar aici are din nou dreptate, nu e vorba de un dosar. Nu, e vorba de 17 dosare. Atatea au descoperit jurnalistii ca exista si in care numele lui Iohannis nu poate fi ocolit.
Daca pana acum aproape doua saptamani se stia numai de noua dosare, uite cum au mai aparut inca opt. Din totalul de 17, intr-unul din ele a fost scos de sub urmarire penala, iar in altul urmarirea penala este inceputa.
Klaus, vecinul de peste gard
Oricum le-ai aseza pe caprarii, pe date, pe fapte, pe autori sau coparticipanti, rezulta ca Iohannis nu a avut niciun dosar penal deschis pe numele lui, caci asa a spus. Iar el e cinstit, caci un presedinte nu minte. Cinstit, cinstit, da’ pana cand? Si atunci, magistratii Curtii de Apel Alba Iulia pe cine or fi scos de sub urmarire penala daca el nu apare in acte? Dosarul cui o fi fost clasat de vecina lui din Sibiu, gard in gard cu el, la fel de judecatoare ca si altii de prin alte dosare? Procurorii si judecatorii care au propus si decis clasarea dosarelor care-l priveau pe Iohannis s-or fi izbit de numele lui printre documente, printre plangeri si declaratii de martori? Intreb si eu ca nestiutorul, pentru ca Iohannis cel cinstit a spus ca nu a avut niciodata un dosar penal deschis pe numele lui. Cred ca nici vecina lui judecatoare, acum, cand a plesnit buba, nu-si mai aminteste daca era vorba de Iohannis care, in 2015, urma sa depuna juramantul peste cateva zile si trebuia scos din rahat sau unul, Klaus, de peste gard, care e luat cu Geta Ravasitoarea?
Fat-Frumos din campanie
Uite ce frumos aflam ca Iohannis, cand si-a depus candidatura, era cam incalecat de dosare penale. Nu ma intereseaza ca unele dintre ele erau inchise de ceva vreme. Paranteza: nu ma simt obligat sa ma gandesc in termeni induiosatori cum si de ce au fost clasate. Am incheiat paranteza. Ghinionul lui Iohannis a fost ca s-a aflat – e drept, cam tarziu – oricat s-au straduit, el si altii, sa nu transpire nicio informatie. El era muntele de moralitate, de corectitudine, de onoare si n-ar fi dat bine la imaginea lui de candidat sa se afle ca a avut deranjuri cu justitia. Trebuia promovat un Fat-Frumos din lacrima pe care lumea sa-l admire, sa-l iubeasca si sa-l vrea de presedinte. Poti sa vorbesti despre vreo zona gri din trecutul lui cand nici dosare n-a avut, nici gura a penal nu-i miroase?
S-a varsat ciorba la Cotroceni
In mod cert, depre trecutul lui zbuciumat se stia. Niciun candidat la prezidentiale nu trece asa de usor prin filtrul celor mai aprige verificari. Exista informatii potrivit carora Iohannis era monitorizat inca de pe vremea cand Ceausecu daduse ordin Securitatii sa supravegheze legaturile sasilor cu familiile lor stabilite in Germania, cu precadere. E greu de crezut ca Securitatea stia inclusiv ce contin pachetele primite din Occident, iar niste ani mai tarziu SRI nu reusea sa descopere nicio ilegalitate facuta de primarul Sibiului. Convingerea mea este ca se stia foarte bine totul, dar, in momentul in care s-a stabilit ca el trebuie sa iasa presedinte, s-a trecut la albirea trecutului. Iar punctarea lui ca urmas al lui Basescu nu s-a facut peste noapte, ci cu mult inainte. Deci, timp berechet. Nu cred, totusi, ca Iohannis e vinovat de ceva. De vina este doar Tudorel Toader, care a ridicat capacul de pe oala si s-a varsat ciorba in sufrageria Cotrocenilor, de nicio slujnica n-o mai strange de pe jos.