AcasăNewsPresedintele cere un alt termen de intrare in vigoare a Legii falimentului...

Presedintele cere un alt termen de intrare in vigoare a Legii falimentului personal

Klaus Iohannis nu stie, nu vede. El are treaba cu vacantele exotice

Desi prevederile sale ar fi trebuit sa se aplice de luni incepand, in cursul acestei prime zile a saptamanii s-a anuntat din directia Cotrocenilor faptul ca presedintele a adresat Parlamentului, in speta conducerii Senatului, o cerere de reexaminare a prorogarii intrarii in vigoare a legii insolventei persoanelor fizice, mai exact a falimentului personal, cum mai este ea cunoscuta.

Concret, aducandu-se in discutie faptul ca, potrivit termenului prorogat, prevederile legii ar fi urmat sa se aplice din 31 octombrie, cu doua luni inainte de data hotarata de Guvern, seful statului atrage atentia asupra faptului ca termenul de intrare in vigoare a unei legi trebuie stabilit in asa fel incat sa permita autoritatilor si institutiilor publice sa-si exercite atributiile -atat referitor la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare si publicare, cat si la stabilirea masurilor ce decurg din aplicarea legii respective. Si ca in situatia in care termenul de aplicare a prevederilor legii a fost devansat cu doua luni, exista riscul ca aceste proceduri sa fie afectate, ba chiar „sa faca inaplicabila atat procedura administrativa de insolventa pe baza de plan de rambursare, cat si procedura simplificata de insolventa”.

Ca urmare a acestor constatari, Klaus Iohannis considera ca se impune ca Legislativul sa reexamineze proiectul si sa decida un alt termen.

Aceasta prorogare a termenului de intrare in vigoare a legii prin care romanilor cu datorii urmeaza sa li se ofere – in anumite conditii- sa-si declare falimentul personal- a fost votata la Camera, in calitate de for decizional, la inceputul lunii in curs.

95 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger