Cauta

Presedintele a raspuns intrebarilor europenilor despre Ghita

Pe langa discursul sustinut la Strasbourg,  miercuri, in plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Klaus Iohannis a raspuns unor intrebari ale consilierilor europeni.

Presedintele a raspuns intrebarilor europenilor despre Ghita - Ziarul NationalDoua dintre ele au avut legatura cu cazul inregistrarilor fostului deputat Sebastian Ghita, disparut de cateva saptamani, dar si documente publicate in media autohtona “care vizeaza implicari ilegale ale serviciilor secrete”, si, respectiv, cu cel al mortii afaceristului Adamescu. Trebuie spus ca ambele au primit raspunsuri in engleza.

In privinta inregistrarilor privitoare la Ghita, intrebat daca va sustine o ancheta parlamentara in aceasta privinta, a raspuns ca nu se pot stabili vinovatii in baza unor informatii aparute in presa. “Cu toţii ştim că media e o parte a vieţii nostre politice. Dar ştim foarte bine că raportările media nu reprezintă dovezi de vinovăţie sau, dimpotrivă, dovezi ale lipsei de vinovăţie. Aşadar, indiferent cât de interesante şi importante sunt aceste raportări media pentru noi, politicienii, nu ar trebui să le confundăm cu dovezi incontestabile. Eu, ca preşedinte, sprijin orice fel de comisie de procedură şi orice instituţie care încearcă să afle dacă cineva a comis ilegalităţi. Eu cred în calea legalităţii şi, dacă cineva a făcut o greşeală, va plăti. Dar dacă nu a greşit, atunci imaginea sa ar trebui să fie curat”, a transmis presedintele. Declaratiile presedintelui facute la Strasbourg sunt putin spus ciudate, mai ales daca ne gandim ca acesta l-a chemat la Cotroceni pe generalul Florian Coldea – acuzat de Sebastian Ghita de implicare in masinatiuni securisto-politice – cerandu-i sa demisioneze din functia de adjunct al sefului SRI. Ulterior, Coldea a demisionat. Sau mai bine a fost “demisionat”. Deci, Iohannis nu baga in seama serialul de televiziune “Sebi Ghita”, si relatarile de rigoare ale presei, dar cu toate acestea il trage pe Florian Coldea pe linie moarta. E comic. Ori suntem vinovati, ori nu mai suntem?

 

Ultimele stiri

  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Exit mobile version