AcasăNewsPreședinta ÎCCJ: Pensiile speciale sunt o garanție a independenței Justiției

Președinta ÎCCJ: Pensiile speciale sunt o garanție a independenței Justiției

Decizia luată de Parlament privind eliminarea pensiilor speciale este tristă şi stupefiantă, a declarat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corbu. Magistrata a adăugat că pensiliile nu sunt nici speciale, nici nesimțite, așa cum a fost vehiculat în spațiul public. Mai mult, șefa instanței supreme a adăugat că sunt multe discuții despre cum și cât au cotizat cei care fac parte din sistemul de justiție și că cei care lucrează în acest domeniu nu au dreptul de a-și deschide o afacere proprie pentru că legea le interzice acest lucru. Așa că, încet, încet Justiția a ”fost trată ca o Cenușăreasă”, a mai spus Corbu. Judecătoarea a admis că poate sunt și excepții care trebuie sancționate și corectate, însă pentru marea majoritate a celor din instanțe pensiile de serviciu sunt o garanție a independenței Justiției.

author avatar
Ramona Feraru
232 afisari

6 COMENTARII

  1. SALARIILE POT FI garanția independenței Justiției insa PENSIILE MAGISTRATILOR SUNT IMORALE PENTRU CA EI AU CABINETE DE AVOVATURA ORI SUNT AVOCATI PANA LA MOARTE INCASAND SUME FABULOASE DE LA INFRACTORII PE CARE II APARA.
    SUNT EI magistratii VREODATA INDEPENDENTI,OBIECTIVI, CINSITITI, INTEGRI, MORALI,ETC…???? NUUUUUUUUUUUU………

  2. Adica ,in cazul pierderii acestor favoruri nedemocratice si nesimtite sunteti pasibili de coruptie ,cam asta.s,ar intelege.Cum e posibil ca numai infractorii spun ca au incredere,n justitie si omul onest ,nu.Am scapat in89,de niste nemernici de nomenclaturisti si am dat peste tat,sau.

  3. Doamna judecatoare Corbu ,justitia nu-i mai presus de lege ,iar egalitatea tuturor cetatenilor romani in fata legii nu-i de discutat nici de interpretat .Nu va prevalati de ce si cum sunt platiti in alte tari magistratii ,sunteti sau nu cetatean roman ?,atunci folositi ca argumentare doar ceea ce prevad constitutia si legile romanesti.Ceilalti profesori medici ,arhitecti,ingineri,nu-s negri pe plantatiile magistratilor romani ,au in spate ani mai multi de facultate decat orcare absolvent de drept.
    Dispretul pentru cei care sunt sarea acestui pamant va desfiinteaza ,nimeni nu-i de inlocuit
    zeci de mii de ingineri au luat drumul pribegiei cand FARSA privatizarii a distrus economia tarii ,ce va face sa credeti ca sunteti de neinlocuit?.
    Ce-ati facut pentru ca puterea economica a tarii sa creasca ?-NIMIC !.Ce-ati facut cand se fura orce in Romania ?-nimic !.De unde vreti salarii speciale si pensii nesimtite ?,Romania e datoare 109 miliarde de euro,5-6 generatii nu-s destul sa trudeasca pe brinci sac achite datoriile facute de guverne iresponsabile ,s-au vandut resursele tarii,sa amanetat rezerva de aur si e pusa gaj la Londra ,ce va pasa ?,vreti sa calcati pe cadavre ?,pe cei care au muncit o viata si azi mor de foame cu pensii de rahat !.
    Putina decenta nu strica.

  4. Independenta justitiei= banii lor exagerat de multi
    Cine îi verifica profesional?
    Cine greseste în toate meseriile raspunde
    Cate ore stati la serviciu , raspund eu , cat vor muschii vostri
    Am avut un proces civil primul termen , peste un an !?
    Aveti bani prea multi , mult prea multi pt romania dar nu spuneti nimic de salariile compensatorii primite , mereu actualizarea pensiilor
    Sa lucrati pana la 65 ani mai ales ca toata asistenta medicala si medicatia e gratuita !?
    Multe profesii au avut decese , accidentari, lovituri , amenintari , vandalizari de bunuri dar la magistrati nu am auzit de astfel de situatii

  5. Pensia se ia dupa incetarea activitatii. Despre ce independenta este vorba? Cand au semnat protocoalele cu SRI erau independenti? Cand dadeau solutii asa cum le veneau in plic (galben !!!!) erau independenti? Cand ieseau pe scari cu hartiute in mana erau independenti? Cand faceau magarii mai mari ca ei ( vezi Onea, portocala si muuulti altii) erau independenti? De ce sa nu fie si ei in randul lumii si sa primeasca pensie dupa cat au cotizat? Asa ar trebui sa fie pentru toate categoriile sociale. Dar daca sunt asa de suparati sa-si aline necazul cu faptul ca SIIJ care le statea in coasta se va desfiinta; mai pot semna alte protocoale cu SRI, si de ce nu sa iasa pe scari. Alternative exista…

  6. Pensiile de serviciu sunt compuse din pensia contributivă stabilită potrivit sistemului public de pensii, plus o parte necontributivă plătită de la bugetul de stat, adica un supliment din partea statului.
    In cazul pensiilor de serviciu se poate elimina componenta necontributiva.
    Pensiile militare de stat sunt integral contributive deoarece militarii și polițiștii plătesc o contribuție individuală la bugetul de stat egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr.223/2015.
    Pensionarii militari nu primesc la pensie un supliment din partea statului, asa cum primesc beneficiarii pensiilor de serviciu.
    In consecinta, in cazul pensiilor militare de stat nu se poate elimina componenta necontributiva pentru simplul motiv ca aceasta nu exista.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger