Cauta

Premierul tuseste scurt. Nu cumva a luat de la Basescu?!

Nu stiu ce faceati voi, dar eu sambata dupa-amiaza am fost la b1. Ca idee. N-o luati in nume de rau. M-am imbracat frumos. Si m-am asezat pe scaunul pe care sta presedintele. Aveam si varianta aluia dinspre fereastra. Unde sta Banciu. Am preferat scaunul presedintelui.

Premierul tuseste scurt. Nu cumva a luat de la Basescu?! - Ziarul NationalL-am probat. Imi venea bine. Am vorbit logic. Deci lucrurile sunt clare: la presedinte nu e de la scaun. Am trecut si pe la machiaj. Am rugat-o pe cea de acolo sa ma macheze ca pe presedinte. “Un machiaj prezidential, va rog!”. Cand, surpriza! Am aflat ca acesta nu se machiaza acolo. Cica la protocol. Stati, domne! Cum asa? Nu sunt toti cetatenii egali? M-am intrebat eu revoltat atunci. Se pare ca-n fata justitiei si a machiajului presedintele n-are egal. Lucrurile nu s-au oprit aici. Am inteles apoi ca s-a extins cumva imunitatea presedintelui de la machiaj la machire. Mai mult decat atat. Am ridicat aceeasi problema la Romania tv ieri. Sa fiu echidistant: “Un machiaj de premier, va rog!”, am zis eu expeditiv asezandu-ma pe scaun. Cand mi se spune ca premierul vine gata machiat. Ia uite, ma! Unde presedintele vine gata machit, premierul vine gata machiat. La Antena 3 n-am fost, ca sa spunem lucrurilor pe nume. Din punctul acesta de vedere, seman cu Traian Basescu. La Antena 3, banuiesc, se poarta machiajul natural. Il face Mircea Badea. Oameni buni! Ma uitam marti seara la b1. Pe scaunul meu de sambata zacea Traian Basescu, tusind si zicand nasoale! L-a tras curentul la protocol, ma gandesc eu echidistant. Ieri, la Romania tv, ma intrerupe Cristina Sincai. Ziceam ceva important. Intra premierul cu o conferinta de presa. El tot cu ceva important. Cand, ce remarc: si premierul tuseste scurt, dupa care continua discursul. Nu cumva a luat de la Basescu?! S-or fi intalnit astia doi?! Desi relatia dintre presedinte si premier pare racita. Ca doua cuburi de gheata, intr-un pahar cu whisky. Lasati, ca va fi bine!

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Liderii europeni se întâlnesc cu Trump la Davos. România, reprezentată de… Țoiu
  • România, bordelul cu frig în spitale
  • Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul
  • Inspectorii Antifraudă au descoperit sute de milioane de lei ”dosite” de multinaționale. Dosarele, îngropate la ANAF
  • Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu
  • Fermierii, speriați de Mercosur: acordul va îngropa agricultura românească / Cât vor costa legumele românești
  • Noua economie de război a UE. „Mega-tendința” cheltuielilor pentru apărare
  • De ce Trump riscă să redeschidă conflictul cu China
  • Uber-iştii au detronat IT-iştii. Șoferii de ride-sharing au creat cele mai multe PFA-uri în 2025
  • Exit mobile version