Premieră națională! Medicii clujeni de la Spitalul de Boli Infecțioase pot prescrie pe rețetă vizite la muzeu sau plimbări, ca tratament. Astfel, se stimulează sănătatea mintală, se poate reduce impactul traumelor şi se poate diminua riscul de declin cognitiv, fragilitate şi mortalitate.
O astfel de prescripție medicală nu este o noutate, fiind introdusă încă de anul trecut în oraşul elveţian Neuchâtel.
Reţete medicale prescrise cu vizite la muzeu
Acum, este preluat și de italieni. Autoritatea Sanitară Locală a Provinciei Torino din Italia a iniţiat recent un proiect numit „Muzeul stării de bine: căi vindecătoare prin artă și cultură” prin care medicii pot prescrie pacienţilor vizite culturale și plimbări.
În practică, pe lângă medicamente, medicii de familie pot prescrie, prin intermediul unei rețete albe, vizite la muzee, ateliere de artă și activități relaxante, incluzându-le în planul personalizat de îngrijire a pacienților vulnerabili.
După ce primesc rețeta medicului și fac rezervarea prin intermediul sistemului electronic, pacienții sunt însoțiți de echipa medicală la muzee, în grupuri mici. La sfârșitul programului, se asigură monitorizare clinică și evaluarea rezultatelor.
300 de pacienți vor primi „prescripții culturale” la Cluj
Și Spitalul de Boli Infecțioase Cluj testează în premieră națională un astfel de proiect. Pacienții vor primi de la medic o trimitere culturală, pe lângă tratament. Medicii spun că, în acest fel, crește și eficiența tratamentului.
Mai exact, în caz de anxietate, tulburări de adaptare sau pentru recuperare psiho-emoțională după boală sunt indicate tururi ghidate la muzeu sau spectacole de operă și teatru. Pacientul poate intra gratuit în baza prescripției chiar dacă este însoțit.
Pentru că este un proiect pilot, doar 300 de pacienți se vor bucura în prima fază de această experiență, și deocamdată se face în baza unui parteneriat spital–instituții de cultură, potrivit actualdecluj.ro.
Proiectul pilot „Prescripție culturală pentru sănătate și bunăstare” va fi implementat pe o perioadă de șase luni și are ca scop îmbunătățirea stării de bine și a calității vieții cetățenilor, reducerea cazurilor de izolare, diminuarea accesării serviciilor medicale (consultații repetate, prezentări non-urgente) și consolidarea coeziunii comunitare.

