Cauta

Premieră mondială în sistemul sanitar. Vaccin revoluționar anti-COVID. Descoperire istorică a specialiștilor

Mai mulți oameni de știină din SUA, Marea Britanie și Hong Kong au descoperit o nouă formă de vaccinare a populației.

Dacă, în prezent pentru vacinarea deja cunoscută, în care se folosesc seringile și „înfricoșătoarele” ace, iată că, oamenii de știință au descoperit o metodă care revoluționează tot ce se cunoaște până acum în acest domeniu.

Pentru vaccinarea anti-COVID, specialiștii spun că este pe cale de finalizare un tip de vaccin care nu se mai injectează în braț, ci se aplică pe zonele cheie, adică, pe nas și gât.

Specialiştii speră, însă, că răspunsul sistemului imunitar va fi mai rapid dacă medicamentul este aplicat direct pe zona cea mai afectată de virus, aparatul respirator.

Vaccinările prin pulverizare ar putea ajuta statele grav afectate să scape de restricţiile impuse.

Totodată, vaccinarea prin pulverizare ar putea ajuta la prevenirea creşterii agentului patogen în nas, ceea ce ar putea limita şi transmiterea rapidă a virusului.

Vaccinul se va administra cu un instrument asemănător celui folosit pentru bolnavii de astm

Cercetătorii care au descoperit o astfel de metodă de vaccinare spun că în vaccinuri prin inhalare şi pulverizare aparatul respirator reacționează mai bine, deoarece, este căptuşit de mucoasă, cu un conţinut ridicat de proteine imune, numite IgA, care oferă o protecţie mai bună împotriva virusurilor respiratorii.

Activarea acestor proteine ar putea duce la protejarea zonelor adânci din plămâni, zone în care virusul SARS-CoV-2 provoacă cele mai multe daune.

Michael Diamond, specialist în boli infecţioase la Universitatea Washington din St. Louis: „Vaccinurile din a doua şi a treia generaţie, cât şi vaccinurile intranazale, vor fi o componentă cheie în diminuarea transmiterii virusului în interiorul comunităţii”.

Echipa de cercetători condusă de Diamont a realicat un studiu pe șoareci și a descoperit că administrarea unui vaccin experimental prin nas a dus la un răspuns imun puternic în tot corpul.

Eficienţa s-a putut observa şi la nivelul căilor respiratorii.

Cei de la Altimmune plănuiesc să facă testări cu vaccinul nazal, aflat în al patrulea stadiu de testare, pe un grup de bolnavi COVID-19. Instrumentul de administrare al medicamentului va semăna cu un inhalator folosit de bolnavii de astm.

Ultimele stiri

  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Exit mobile version