AcasăNewsPrematurii salvati de aparate speciale, de ultima generatie

Prematurii salvati de aparate speciale, de ultima generatie

Medicii fac orice pentru a salva o viata fie ea si de ”o mana de om”, precum sunt prematurii. Aparatura medicala vitala pentru bebelusii nascuti ininte de termen a fost donata la sectiile de neonatologie ale Spitalului de Urgenta Cluj. Sectiile care au grija de permaturi ale Spitalului au fost dotate cu o serie de aparate medicale vitale bebelusilor. Astfel, copii nascuti inainte de termen pot fi salvati  chiar daca au venit prea devreme printre noi. 

Seful Sectiei de Neonatologie, Gabriela Zaharie, a declarat ca aparatura primita se adreseaza ”patologiei severe a prematurului”. „Fiecare zi de viata a unui om este unica. Important este faptul ca de calitatea asistentei medicale din primul minut, din prima zi, depinde calitatea vietii viitorului adult”, a spus doctorul .

Cel mai mic copil a cantarit 470 grame

Potrivit acesteia, cel mai mic bebelus nascut prematur din sectia pe care o conduce, care a fost salvat, a avut 24 de saptamani la nastere si o greutate de 470 de grame. Rata mortalitatii infantile in Romania este de 6,5 mie, iar la nivelul judetului Cluj este de 6 la mie, sub media nationala. „Sprijinim activitatea unor medici minunati care salveaza vieti si am donat celor doua sectii de neonatologie sase aparate medicale cu o valoare de 66.000 de euro, care sunt vitale si absolut necesare. Ultima dotare ampla in neonatologie a fost la nivel national in 2007 dintr-un imprumut luat de la Banca Mondiala. Se nasc foarte multi copii in ambele sectii, avem aproape 5.000 de nou-nascuti pe an, din care 500 prematur, iar alti 30 vin din alte judete”, a declarat,  Gabriela Alexandrescu. Printre aparatele donate se numara ventilatoare, pulsoximetru si o masa pentru resuscitare. „Fiecare zi de viata a unui om este unica. Important este faptul ca de calitatea asistentei medicale din primul minut, din prima zi, depinde calitatea vietii viitorului adult”, a declarat sefa de la Neonatologie.

author avatar
Ramona Feraru
59 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger