PSD a anunțat, imediat după anunțul președintelui Klaus Iohannis, că nu va vota prelungirea Stării de Alertă, precizând că nu există niciun fel de dovadă epidemiologică că s-ar impune acest lucru.
„Nu avem de la specialiști nici o dovadă a necesității prelungirii stării de alertă. Nu a început nici o testare în masă. Nu e convingător, nu vine cu nici o dovadă științifică. Starea de alertă de până acum a însemnat achiziții fără proceduri, angajări pe posturi fără concurs, tunuri financiare care nu pot fi legitimate de PSD printr-un vot. Decizia PSD e de a nu vota prelungirea stării de alertă”, a spus purtătorul de cuvânt al social democraților, senatorul Lucian Romașcanu.
Reacția social-democraților vine imediat după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă că vor fi eliminate mai multe restricții din 15 iunie, dar că se impune continuarea stării de alertă.
„Având în vedere că mai avem pacienți internați în spitale, suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puține restricții, dar considerăm că nu se poate continua fără acest instrument.”, a declarat șeful statului la finalul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.
cioulacu i-o suge,rează lui joahannes de cîte ori i se cere toată viața lui. În parlament pesedeu va vota cum vrea johannes! Dupa arestarea lui Dragnia opozitia a murit in Romania!