Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a fost nevoit să rescrie Memorandumul care urma să decidă soarta Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. După ce primul document a fost respins de Orban, dat fiind propunerea ca Secția să rămână, dar cu modificări, Predoiu a venit cu un alt memorandum în care s-a conformat și a fundamentat, cap-coadă, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Memorandumul cu tema Evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea și funcționarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și propuneri, întocmit la începutul lunii decembrie de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și prezentat în ședința de Guvern, a fost modificat din temelii. Dacă în prima variantă erau prezentate mai multe argumente în favoarea menținerii Secției, în cea de-a doua, de la sfârșitul acestei luni, argumentele au fost inversate. ”Deși constituirea unei astfel de secții este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituțional, parametrii în care aceasta își desfășoară activitatea se impune a fi reevaluați. Argumentelor de legislație națională li se adaugă aspectele de conformare a reglementărilor naționale de constituire a secției cu cerințele europene – Consiliul Europei, Uniunea Europeană. Desigur, pronunțarea de către CJUE în cauzele în prezent pendinte în care se contestă conformitatea cu standardele europene va reprezenta un element major care va trebui luat în considerare de către decidenți.
Din perspectiva oportunității, este evident că aceasta poate și trebuie reanalizată prin raportare la nevoile reale ale sistemului judiciar, context în care se pot desprinde concluzii relevante pornindu-se inclusiv de la o evaluare a activităţii SIIJ de la data operaționalizării sale (23 octombrie 2018). Propunem ca poziția Ministerului Justiției în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, respectiv cu instituțiile Uniunii Europene sau internaționale pe această temă să fie în sensul susținerii uneia din următoarele soluții (care să fie dezbătute/adoptate în cadrul procedurilor parlamentare derulate cu privire la propunerile legislative aflate pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate): desființarea SIIJ ori, după caz, regândirea radicală a modului de funcționare și organizare a acesteia”, se arăta în prima variantă a memorandumului. La ultima ședință de Guvern, din 27 decembrie, memorandului a fost schimbat din temelii, semn că argumentele prezentate de ministrul Predoiu nu au fost pe placul șefului Executivului. ”Văzând recomandările cuprinse în documentele europene, dispozițiile legale care reglementează funcționarea și organizarea SIIJ, precum și modul concret în care a funcționat Secția de la înființare până în prezent, propunem ca poziția Ministerului Justiției în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, respectiv cu instituțiile Uniunii Europene sau internaționale pe această temă să fie în sensul susținerii soluției desființării SIIJ”, se precizează în concluziile Memorandumului refăcut de ministrul Predoiu.