O femeie în vârstă de 65 de ani, din Satu Mare, a găsit un diplomat plin cu bani, mai exact 50.000 de lei, într-un supermarket. Pensionara n-a predat geanta, ci a luat-o acasă.
Bătrâna a fost găsită de autorităţi, dar nu şi „averea”.
Prinsă de camerele TV, tot n-a recunoscut fapta
Polițiștii au acuzat-o pe sătmăreancă că nu a predat autorităţilor ori persoanei vătămate, în termen de 10 zile, diplomatul cu acte şi suma de 50.000 lei găsit într-un coş de cumpărături, în timp ce se afla la cumpărături, la magazinul Lidl din municipiul Satu Mare.
Cum s-a apărat femeia? Simplu, n-a recunoscut fapta, cu toate că imaginile de pe camera de supraveghere surprind infracțiunea.
Au amendat-o cu 4.000 lei
Pensionara a primit o amendă penală de 4.000 de lei. Dar diplomatul nu a mai fost restituit.
Fiind audiată în calitate de suspect, femeia a declarat că locuieşte fără forme legale în Moftinu Mare, singură și lucrezază în Piața Mare, unde vinde flori la ghiveci. Oamenii legii caută în continuare diplomatul.