AcasăNewsPorosenko: "Rusia a trimis trei convoaie militare mari in estul Ucrainei"

Porosenko: „Rusia a trimis trei convoaie militare mari in estul Ucrainei”

”Moscova a furnizat rebelilor 500 de tancuri, 400 de sisteme de artilerie si 950 de vehicule blindate”, a indicat presedintele ucrainean.

Presedintele Petro Porosenko a acuzat, ieri, Rusia, ca a trimis trei ”mari convoaie militare” in estul separatist prorus, cu cateva ore inainte de summit-ul de la Berlin unde a participat alaturi de omologii sai francez si german pe tema crizei din Ucraina, relateaza AFP.

”Trei convoaie militare mari au tranversat frontiera noastra in directia Lugansk, Donetk (capitalele regiunilor rebele) si Debaltevo (nod strategic care leaga cele doua capitale)”, a declarat Porosenko, cu ocazia unei parade militare in centrul Kievului, cu ocazia  celei de-a 24-a aniversari a independentei Ucrainei.

”Moscova a furnizat rebelilor 500 de tancuri, 400 de sisteme de artilerie si 950 de vehicule blindate”, a denuntat Porosenko. Rusia ”nu a renuntat la ideea unei interventii directe sau la un asalt al rebelilor in interiorul tarii”, in ciuda sanctiunilor occidentale care ”au adus o lovitura majora economiei rusesti”, a agaugat presedintele ucrainean.

Potrivit acestuia, 50.000 de soldati rusi sunt deplasati la frontiera cu Ucraina si 9.000 de rusi fac parte din cei 40.000 de oameni care fac fata fortelor guvernamentale ucrainene in estul separatist prorus. Kievul si Occidentul acuza Rusia ca ii sustine militar pe rebelii din est si ca a trimis in zona trupe regulate, ceea ce Moscova neaga cu vehementa. Peste 6.800 de persoane, in principal civili, si-au pierdut viata de la inceputul conflictului din Ucraina, in aprilie 2014. Pentru Porosenko, in anul ce vine, Ucraina va fi ca o persoana care ”trebuie sa mearga pe un strat subtire de gheata unde fiecare pas poate fi fatal”.

Summit tripartit la Berlin

Revenirea violentelor in Ucraina a fost pe agenda discutiilor intre Angela Merkel, Petro Porosenko  si Francois Hollande, ieri, la Berlin. Subiectul oficial anuntat al intalnirii este ”situatia din Ucraina si punerea in practica a acordurilor de la Minsk”. Este prima intalnire, dupa semnarea in februarie a acordurilor de pace, cand liderii Ucrainei, Germaniei si Frantei se intalnesc.

Vladimir Putin nu a participat, absenta pe care Kievul a interpretat-o cum ca ”Germania si Franta se afla in aceeasi tabara cu noi”, potrivit unei surse ucrainene, citata de AFP. Insa Parisul declina orice forma de ”angajament diplomatic impotriva Rusiei”.

Polonia insista pentru baze NATO in Europa de Est

Presedintele polonez Andrzej Duda, aflat in vizita in Estonia, s-a pronuntat pentru implementarea de baze militare NATO in Estul Europei. ”Unitati militare ale aliatilor nostri trebuie desfasurate unde se afla frontiera Aliantei. Este propunerea mea, fondata nu numai din punct de vedere istoric,  iar aliatii nostri trebuie sa o ia in considerare”, a declarat Duda, citat de Sputnik.

Omologul sau estonian, Toomas Hendrik Ikves, a declarat la randul sau: ”Daca ni se ofera garantii de securitate, aceasta ar putea descuraja potentialele agresiuni”. Presedintele polonez intentioneaza sa continue negocierile cu privire la acest subiect la Berlin, Londra si New York. ”Nu vrem sa fim o zona tampon, vrem sa fim un veritabil flanc estic al Aliantei”, a declarat recent Duda.

author avatar
Tudor Borcea
159 afisari
Zenville

Ultimele știri

Incident la metrou, în Capitală! Metrorex: „A fost raportată o urgență medicală”

Un incident a avut loc, vineri, la metrou, în București, circulaţia trenurilor fiind afectată temporar între Râul Doamnei şi Romancierilor, pe firul 1. S-a...

Umblă magazinele cu puiul vopsit? Cum putem verifica, la vitrină, dacă produsul a fost crescut natural

Aproape că s-a declanşat un scandal naţional după ce Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat într-un mesaj transmis miercuri...
proger