Proiectul privind pedepsirea pornografiei non-consensuale (revenge porn) a fost adoptat în unanimitate de Senat. Cei care publică imagini nud ale unei alte persoane, fără acodul acesteia, riscă pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Se urmărește sancționarea divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, „a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau o știrbire a imaginii sale”. Țări precum Franța, Germania, Israel, Malta sau chiar Statele Unite au deja pedepse prevăzute în legislația penală pentru revenge porn. Proiectul senatoarei USR Florina Presadă a fost elaborat în urma unor discuţii cu ONG-uri care apără drepturile femeilor, reprezentanţi ai Poliţiei, DIICOT şi ai Institutului de Criminologie. Posibilităţile tehnologice de a filma şi fotografia persoane în situaţii intime au făcut ca din în ce în ce mai multe femei să cadă victime ale acestei fapte. Cu toate acestea, organele judiciare nu aveau un cadrul legal care să conducă la pedepsirea faptelor. „Vreau ca victimele să poată cere dreptate în instanţă, iar organele judiciare să poată instrumenta astfel de cazuri. Mă bucur că senatorii de la toate partidele au înțeles necesitatea acestui demers legislative”, a declarat iniţiatoarea proiectului. Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor care este for decizional. (R.J.)