Cauta

Ponta si Antonescu se bat pe mana lui Liviu Dragnea

Decizia lui Liviu Dragnea de a candida la alegerile din decembrie se pare ca a fost una inteleapta, secretarul general al PSD ajungand, peste noapte, cel mai curtat politician din Romania.

Liviu Dragnea, tovarasul de suflet al liderilor USL

Ambitia politica si influenta pe care le are in Teleorman sunt asii din maneca secretarului general al PSD. Devenit o amenintare pentru liderul social-democrat si o garantie pentru presedintele PNL ca nu se va face de cacao la alegeri, Dragnea s-a transformat, mai nou, in  tovarasul de suflet si al lui Ponta, si al lui Antonescu.

Crin Antonescu vede in secretarul general al PSD un vehicul electoral

In timp ce premierul il momeste cu functii in viitorul guvern, doar-doar o uita de planul de a-i sufla de sub nas conducerea PSD, Crin Antonescu il copleseste cu prietenia si sustinerea lui.

Liviule, era sa ai o scama

Victor Ponta se teme de o competitie cu Dragnea pentru conducerea PSD

Tonul l-a dat Victor Ponta, social-democratul laudand cu sapte guri calitatile amicului Liviu.  ”Domnul Dragnea este un om cu o foarte mare experienta in administratia locala si va fi alaturi de mine dupa 9 decembrie. Va fi principalul responsabil in cadrul Guvernului pentru reforma administratiei romanesti si pentru o adevarata descentralizare. Este cel mai potrivit pentru acest lucru”, a declarat premierul.  La auzul acestor vorbe si cu gandul la voturile care urmeaza sa-i vina gratis, Crin Antonescu s-a repezit si el sa-l perie, de scamele de maine, pe secretarul general al PSD. ”Candidatura  mea in Teleorman e un semn de solidaritate cu Liviu Dragnea, pentru ca Liviu Dragnea este de cateva luni cel putin tinta uneia dintre cele mai intense campanii de denigrare, de calomnie, care a facut agenda si va face agenda pentru preopinentii nostri”, a afirmat Antonescu.

Si procurorii tin aproape

De-a dreptul sufocat de aprecierea liderilor USL, Liviu Dragnea ”se bucura” si de o atentie deosebita din partea procurorilor. Astfel, in timp ce secretarul general al PSD isi depunea candidatura, Parchetul anunta ca a inceput urmarirea penala impotriva a 18 presedinti de sectii de votare in dosarul referendumului, al carui personaj principal este chiar Dragnea. Potrivit unui comunicat al Parchetului, la cele 18 sectii de votare ai caror presedinti sunt invinuitii au fost identificate intre 10 si 78 de situatii de voturi fraudate (per sectie), acestea constand, de regula, in falsificarea unor semnaturi pe listele permanente sau suplimentare. Cei 18 se alatura astfel lotului trimis in judecata la inceputul lunii octombrie si care era alcatuit din 67 de persoane. Miscarea de ieri a fost tradusa drept un avertisment transmis lui Dragnea sa o lase mai moale cu ”supravegherea votului” la alegerile parlamentare.

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version