AcasăNewsPonta și-a ales „prostul”: Mircea Diaconu

Ponta și-a ales „prostul”: Mircea Diaconu

Mircea Diaconu actorul. Și regizorul cine e?

„Din start, un preşedinte nu trebuie să fie nici de stânga, nici de dreapta. El nu trebuie să aibă doctrină…Sunt singurul independent cu state. Din 2014 am candidat independent, în Parlamentul European am activat ca independent. Acum e acelaşi lucru. Statutul meu de independent însemnă că nu-mi dictează nimeni nimic”. Sunt vorbele lui Mircea Diaconu, actor la teatrul improvizat pe treptele Ateneului Român, unde își lansa candidatura. De ce vrea să fie președinte? Pentru că în casa lui, adică în România, crește o mizerie pe care nu se apleacă nimeni să o ia de acolo și să curețe locul. Iote, băi, ce tare!

Mircea Diaconu actorul Și regizorul cine e

Apoi, dacă tot ajunge președinte, nu va sta acolo, la Palatul Cotroceni, pentru că locul ăla nu este destinat președinților. N-a zis unde unde se va muta. Și nici nu mai contează, din moment ce prostimea cască deja gura la el și e în stare să-l voteze numai să vadă unde-și schimbă domiciliul.

Independența naibii, nene!

Diaconu se vede deja președinte. Este sigur că îl va bate pe Iohannis, poate chiar la scor de maidan. Nici nu se pune problema că nu ar câștiga. El este independentul care va aduce bunăstare României, care va defini clar rolul președintelui, care nu va intra în jocurile politice, care nu va încăleca guvernul… care… care… și tot așa. A lămurit și cum e cu independența lui. Pro România și ALDE nu vor avea niciun cuvânt de spus, n-are obligații față de ele, nu este de-al lor, ele doar îl vor ajuta cu infrastructura politică. Eu zic să desenați, maestre, prostimea nu înțelege cum vine drăcovenia asta.

Tăriceanu a căzut în cursă prea ușor

Adică, eu vă dau undițele și lanseta ca să prindeți pește, vă dau juvelnicul și barca și, după ce vă faceți plinul, tot din balta mea, normal, plecați acasă mulțumindu-mi pentru colaborare? Dracu’ o crede. Eu zic să lăsați prostiile, nu dau bine glumele astea.

Memorie scurtă

Surprinzător nu este rolul de prost în care a fost distribuit de Ponta. Diaconu are experiență și se descurcă. E de ajuns să rememorezi seria de filme din anii ’70 cu ardelenii, profetul, aurul, actrița și alte făcături. De fiecare dată, rolul prostului l-a interpretat magistral. Surprinzător este tupeul cu care caută să învăluiască, în condițiile în care a declarat, cred că de prin 2014 încoace, că nu vrea să fie președinte nici în ruptul capului. Surprinzător este și faptul că a uitat când împărțea asigurări că e un om banal, un om modest care-și cunoaște lungul nasului și, ca atare, nu-l interesează funcția de președinte.

Și ce dacă?

Aceeași memorie scurtă o are și când vorbește despre cât și cum iubește el țara asta, uitând să amintească despre „Manifestul Spinelli”, semnat în Parlamentul European alături de Renate Weber și Marian Jean Marinescu. Ce e „Manifestul” ăsta? Un document care stipulează că „statele naţionale nu pot furniza soluţii adecvate, acestea aparţinînd trecutului. Scopul nostru este o Europă Federală, o Europă post-naţională”. Un fel de desființare a statului român, dar altfel formulată, să nu înțeleagă chiar toată lumea.

Încă o șușanea marca Ponta

Nu se numește servilism total față de UE, ci dragoste de țară, ce mama dracului! La fel de iubitor de meleagurile natale și de români s-a dovedit și când a votat, alături de europarlamentarii români, cu o singură excepție, pentru închiderea tuturor centralelor pe cărbune, implicit a minelor. Rămâneam fără energie? Nu, numai că am fi cumpărat-o de la alții la prețuri la care ne-ar fi usturat pielea ani de zile. Că se închideau minele pe capete și am fi trimis în șomaj mii, poate zeci de mii de mineri? Ce dacă? El iubește țara și fără minele ei.

De ce, maestre?

Crede cineva că Mircea Diaconu a fost opțiunea de ultimă clipă a lui Ponta? Sau că a fost o alegere spontană? Nici vorbă. Planul pentru desemnarea lui drept candidat are cel puțin patru, cinci luni vechime, timp în care a fost șlefuit în așa fel încât să pară că dorința aprigă a actorului de a mântui România a coincis cu nevoia Pro România de a-și numi omul. Un plan în care, fără discuții, i s-a întins o capcană și lui Tăriceanu, al cărui final politic nu e greu de intuit. Surprinzător pentru un om cu o experiență politică de 30 de ani cât de ușor a fost prins în cursă. Ori i s-a spus tranșant să se retragă ori i s-a sugerat că multe lucruri din trecutul lui pot fi dezgropate. Și atunci, uite cum apare izbăvitorul Mircea Diaconu, care cere întregii țări să-l ajute să devină președinte. Oameni de la orașe și sate, mame cu copii în brațe, pompieri, bucătari, lefegii de la stat și de la patroni, ONG-uri, grupuri folclorice, pensionari și coafeze, toată lumea la vot pentru Mircea Diaconu. Dar de ce, maestre? Din ce scenariu faci parte și de cine e scris? E drept că rolul prostului te prinde, dar am mai văzut filmul ăsta.

author avatar
Valentin Boeru
5.568 afisari

20 COMENTARII

  1. Depunerea suveranității statelor naționale la picioarele UE s-a făcut prin Tratatul de la Lisabona…a auzit mulți de el – politicieni și/sau prostime/populime- dar tac ca mortu-n păpușoi..pt.că e ”bine” cu federalizarea atâta timp când ne plimbăm ca Vodă prin loboda UE și (e)migrăm în dracii ăia mari din pricina politicilor rromânești care se supun nu numai UE, ci și NATO și altor țări…”prietenii” (alogeni) știu DE CE!

  2. În al doilea rând, spun gurile ”rele” că este mânăria lui DIP (”celebrul”mafiot PSD, niciodată judecat, amendat, ciufulit, șmutruluit, NU mai zic arestat…) care-și bagă prostănacii la înaintare, vorba condamnatului la CEDO, niciodată judecat și condamnat în țară (sâc!)

  3. Autorule de articol, nici nu-ți pronunț numele că ești un nemernic. ..De fapt o LEPRĂ! Dacă ai ajuns la un asemenea nivel josnic. ..înseamnă că sunteți toți o apa și-un pământ. ..să vă mai acceseze cretinii!

    • Articolul prezintă fapte reale. Declarații reale. Televizate. Nu sunt invenții. L-Am susținut pe Diaconu la europarlamentare. Cu multe liste de semnături. Ulterior, s-a produs schimbarea . Și elementele ei sunt cuprinse se în articol. Unul câte unul. Citiți și studiați parcursul Diaconu înainte de de a da cu barda.

  4. Articolul prezintă fapte reale. Declarații reale. Televizate. Nu sunt invenții. L-am susținut pe Diaconu la europarlamentare. Cu multe liste de semnături. Ulterior, s-a produs schimbarea . Și elementele ei sunt cuprinse în articol. Unul câte unul. Citiți și studiați parcursul Diaconu înainte de de a da cu barda.

  5. Autorul are dreptate, cine sare de cur în sus are mintea odihnită ori mănâncă rahat cu bună-știință și este, în orice caz, contrazis de fapte CONCRETE. Ar fi fost interesant să ne spună (autorul) și cine a fost excepția care a votat împotriva închiderii minelor. Oricum ai da-o, astăzi, România este tot la răscruce, o răscruce nenorocită, asta dacă există răscruci și pe fundul prăpastiei, unde ne-au adus toate liftele spurcate care au guvernat, cu rândul, România. Tot de o carte naționalistă (în sensul cel mai bun al cuvântului) este nevoie sau, în cel mai rău caz, de oameni neșantajabili și cu dragoste reală de țară și de valorile ei adevărate, care nu-i lipsesc deloc. Problema sunt, din păcate, prea mulți români, că se tot lasă prostiți și au un nivel de cultură (inclusiv politică) extrem de precar. Turmă, deh…

  6. D-le Boeru,dupa acest articol,ar trebui sa il rugam pe boerul Mutalak sa mai stea 5 ani intr-o confortabilitate desantata in tolaneala.Consider,in mod subiectiv,desigur,ca avem doar doi candidati ce par cat de cat patrioto(nu patrihoti),unul este deputat psd,ce va candida tot independent daca va putea strange semnaturile de sustinere,iar al doilea a aparut ieri si are reale sanse sa indeplineasca cererea de 200 de mii de semnaturi,dublu fata de alegerile europarlamentare din 2014,sper ca nu gresesc.Sunteti prea aspru cu acest articol,banuiesc,doar,ce simpatii aveti,va inteleg si va doeasc sa vi se indeplineasca optiunea.Diaconu Mircea nu avea forta la varsta lui sa faca efortul de a strange singur semnaturile necesare,iar,fara ajutorul aparut nici nu avea de gand sa candideze la functia de presedinte,a spus acest lucru de mai multe ori,cine a vrut sa inteleaga a facut-o din prima,acum exista si banuiala ca ajuns la Cotroceni,sau unde intentioneaza dansul,sa coopereze si cu cei care il vor ajuta in campanie,caci,asa este in orice democratie.

  7. ORICAT DE DIFICILA ESTE PERIOADA PRIN CARE TRECE GUVERMAREA, S-AU LIMPEZIT APELE. BALONUL DE SAPUN ALDE VA RANANE IN MENTALUL COLECTIV, IN SPECIAL AL BUGETARILOR SI PENSIONARILOR – MINIMUM OPT MILIOANE DE VOTURI) CEL MAI TRADATOR PARTID POLITIC AL INTERESELOR ROMANILOR DIN ISTORIA POSTDECEMBRISTA A TARII. ALDE VA SFARSI INGHITIT DE PRO ROMANIA, DL. TARICEANU (SILIT PRIN SANTAJ ORDINAR DE TIP SECURIST SA FACA ACEST PAS, MAI BINE S-AR PENSIONA), CEILALTI MEMBRI MAI BINE S-AR INTOARCE SPASITI LA PSD SI LI S-AR IERTA PACATELE, FIINDCA E BINE SA FII MANDRU SI SA AI OPINII DOAR ATUNCI CAND AI IN SPATE FORTA OAMENILOR CARE TE SUSTIN!!! CAT DESPRE DL. DIACONU, STITI MAESTRE CA SUNTETI PAPUSA LUI MAIOR, COLDEA SI DIP ? SI CA VETI CONTRIBUI LA VICTORIA FINALA A DLUI BARNA ? NU-I ASA, DLE PONTA ???

  8. Dezamagitor acest Diaconu. Culmea ca in aceasta sceneta toti au dezamagit, mai putin Ponta, ca el nu mai poate dezamagi. Este o dezamagire continua. Cum a cedat Tariceanu si a coborat atat de jos? Cu ce o fi santajat? Oricum partiduletului ALDE i se poate canta prohodul. Cand insa i-au aparut stelele pe umar, actorasului cinstit, omului din popor? Si pana la urma de ce atata zbatere? Nu mai are STS soft, sau tablete???

  9. Eu il votez pe MIRCEA DIACONU LA PREZIDENTIALE, pentru ca este roman, mi-a placut intotdeauna pozitia lui de europarlamentar, a reprezentat cu adevarat Romania, nu a venit cu tradari ca Muresan , Monica Macovei. Eu ii cer sa se inscrie la alegerile prezidentiale sa nu renunte. Iohanis nu a facut nimic pentru Romania. Vorba tatalui meu, din 22 de milioane de romani ati ales un neamt presedinte sa va fie rusine.

  10. Diaconu , Plesoianu , Bruynseels , Calinescu , Funar , Craciun ( Demos), Dancila (Garbovan? ) , Barna , Iohannis …si cati altii vor mai fi scosi din joben . Cine e favoritul , cine sa fie invingatorul ? Pariatul pe cai morti a devenit sport national , care mai de care isi prezinta bidiviul cu flacari pe nas , bidiviu hranit consistent cu carbuni aprinsi . Samsarii , scoliti de Antena 3 si cu girul unora ca Voiculescu , Dan Ioan Popescu , Nastase si alti papusari din umbra , triseaza si jongleaza disperati prezentand gloabele in autentici armasari spre satisfactia adunarii de gura-casca ce pun botul si aplauda de rasuna iarmarocul . Ce om zdravan la cap vrea sa defileze timp de 5 ani in dealul Cotrocenilor cu o martoaga tifoida ce se screme sa mimeze si articuleze nechezaturi senzuale demne de cascadorii rasului ? Cum sa scoti din palaria jupuita , pe ultima suta de metri , o herghelie de gloabe prezentandu-le pur-sange ? Sunt , deja , inscrisi in cursa vreo 12-13 asa zisi El -Zorabi cu aspiratii la castigarea premiului , surprizele se tin lant , listele sufera modificari de la o ora la alta aruncand in derizoriu o competitie ce se vrea cu eticheta si staif . Specialistii si expertii acestei curse stiu cu exactitate ce se ascunde in padocuri si numele castigatorului , herghelia comica aruncata in competitie pentru figuratie si distractia publicului se va retrage , fara zabale , sa pasca in voie usurata ca a scapat de participarea la un concurs pentru satisfacerea orgoliului unor samsari si papusari ipocriti ramasi cu buza umflata !

  11. Cei care cer ,cei care au stat toata viata cu mana intinsa n-au avut nici cap si nici vointa
    si vreti ca azi sa aiba PUTIRINTA ??.
    Cei care n-au invatat o meserie ,n-au organizat, n-au condus ,n-au administrat ,n-au finantat in viata lor ceva si n-au raspuns vrodata cu capul si libertatea de bunurile si oamenii din subordine si nu aveau nici o speranta ca sa ajunga ceva au DAT BUZNA IN POLITICA
    astia sunt: cioflingarii,circarii ,lichelele ,leprele ,fufele ,oportunistii ,hienele celor 30 de ani de ASA ZISA DEOMCRATIE ,in fond o dictatura a majoritatii prostiei si prostimii 50+1 !!,destul ca sa se aleaga praful de o tara ajunsa pe mina onor NIMENI.
    Cum din greseli prostul nu invata ,istoria se repeta de 30 de ani romanii aleg intre 2-3 rele !,restul este decor,scenarita mai mult sau mai putin gretoasa,manareli ,sforarii chestii de mahala dimboviteana.
    Ce-a facut Iliescu cand avea industrie,ceva agricultura si destui romani in tara si chiar scoli care sa scoata oameni instruiti -a invitat pe alde tirie briu pe cei fara un rost in viata sa se capatuiasca pe apucate ,i-a invitat la prada !! dupa ce a lasat tara fara legi !,Constantinescu ,un demn urmas a lui Don Qijote prins de nas facut de ras de cei ai casei ,Basescu ,un intrigant ,un uns cu toate alifiile,un jongler care a calcat pe cadavre pentru as-si face mendrele si inca n-au rasuflat inca toate mizeriile facute,
    romanii flaminzi de circ altii flaminzi de pornografie au pus botul si l-au votat ,l-au aplaudat .Sansa marinarului i-a dat-o pe tava aroganta si nesimtirea lui Nastase,a doua oara i-a dat-o prostia lui Gioana .Amestecul sau influienta din afara nu-i de neglijat atata timp cat suntem intr-o hora in care am intrat cu curul si nicidecum cu capul !!.
    Satui de circul lui Basescu si panarama care nu se mai sfirsea ,romanii au ales un neamt
    care dupa obiceiul pamantului si al natiei „tace si face „,dar se pare ca trait intre romani si-a schimbat traditia .
    Cum la oala cu smintana trag mustele ,matele si alte vietati tot asa si la viitoarele alegeri dau navala alti cioflingari ,neaveniti ,circari si trepadusi impinsi de nevoile lor sau de papusarii ,de lupii si cameleonii din culise .
    Alte alegeri, alt circ in mahalaua dimboviteana ,ocazie de aruncat zoile pe fereastra si laturile in capul celor care sunt „pentru -contra „.
    Speranta este visul prostului !!.

  12. Elefantul, vrăbiuţa plus bursucul şi maimuţaaa?,
    muncesc cu aprindere… la o… întreprindere?.
    Vrăbiuţa e secretară, frumuşică şi sprinţară ? ,
    Iar director, elefantul care face pe… berbantul ? .

    Elefantul a avut de dat, un raport cum a lucrat?.
    Câte alune avea în plan, câte a cules pe an?,
    Fildeş cât a folosit, cât a economisit…✔️
    Însă tot ce a raportat, era binişor umflat,?
    Umflat nu cu pompa, ci cu…, ci cu… ?-trompa.⛽(n-am gasit alta pompa)

    Vrabia dactilografă, a făcut o mică gafă ?.
    De la poartă a ciripit unui vechi şi drag iubit,?
    Un bursuc cu părul rar din serviciul… financiar?,

    Dar bursucul ameninţă că dă totul în şedinţă??,
    Poate un tigru o să apară din pădurea tutelară?,
    Bursucul aruncă bomba ?, şi elefantul îşi pierde…
    trompa.〽️(n-am gasit alta trompa)

    Păi bine mă maestre mă… de ce n-ai scris şi dumneata o fabulă mai clară… cum e boul şi viţelul?,??

  13. Vreți cu adevărat un candidat pentru funcția de Prețedinte?!
    Avem un om potrivit, și competent cât nu sunt toți candidații la un loc.
    Numele acestui om potrivit pentru a fi PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ȘI AL TUTUROR ROMÂNILOR, este
    CĂLIN GEORGESCU.
    Ce spuneți!
    Cine nu-l cunoaște, recomand vizionarea pe yotube a conferinţelor sale, pe care le-a susținut în majoritatea orașelor din România, în care a prezentat și pus în dezbatere platforma sa politică, un adevărat Proiect de țară, ce va avea drept scop cuplarea din mers a economiei noastre cu economia mondială, cu noi și pentru noi, având drept scop o Românie în care NOI ROMÂNII să ne luăm țara în bună grijă, o Românie cu adevărat ȚARA ROMÂNILOR, în care fiecare dintre noi românii să trăim sentimentul că este țara noastră, în care să fim cu adevărat stăpâni, încrezători și siguri pe viitorul nostru, pentru ca prin vrerea și munca noastră să aducem la ea acasă, armonia socială, și astfel România Noastră să arate cu ceea ce este – Grădina Maicii Domnului!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger