AcasăNewsPonta: Obiectivul USL nu este Senatul, noi vrem sa schimbam regimul Basescu!

Ponta: Obiectivul USL nu este Senatul, noi vrem sa schimbam regimul Basescu!

Victor Ponta

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca obiectivul USL nu este obtinerea functiei de presedinte al Senatului, el precizand ca Uniunea doreste schimbarea regimului Basescu, respectiv schimbarea presedintelui Traian Bsaescu si a premierului Emil Boc.

Victor Ponta

Ponta a spus ca USL va ataca la Curtea Constitutionala eventuala alegere a unui nou presedinte al Senatului provenit dintre senatorii puterii, „daca va fi cazul”, el subliniind faptul ca CC s-a ronuntat deja asupra acestui subiect. „Daca facem un nou demers, e pentru a reitera ce au spus cei de la Curte. Eu cred ca cei de la Curte nu sunt niste penibili, cum i-a numit Basecu, si le-ar fi imposibil sa scrie invers decat au scris in decizia 601”, a spus Ponta.

La randul sau, presedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat ca, orice turnura vor lua dezbaterile din Senat privind alegerea unui nou presedinte, senatorii USL vor vota candidatul propus de PSD, Titus Corlatean. „Noi avem doua lucuri de facut: la capitolul procedural sa le spunem ca in interpretarea noastra singurul care are dreptul sa faca propunerea este grupul PSD. Orice turnura vor lua dezbaterile, toti senatorii PSD, PNL si PC ii vor acorda votul lui Titus Corlatean. Numaram si vedem. Punct”, a spus Antonescu.

 

author avatar
Ciprian Purice
178 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger