AcasăNewsPonta: "Nu inteleg de ce PDL se opune uninominalului, dupa ce l-au...

Ponta: „Nu inteleg de ce PDL se opune uninominalului, dupa ce l-au sustinut atatia ani!”

Victor Ponta

Victor Ponta spune ca nu intelege oponenta PDL fata de votul uninominal pur, dupa ce timp de mai multi ani, aceasta formatiune a sustinut acest demers ca fiind o tema foarte importanta.

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta si presedintele PNL, Crin Antonescu, sunt initiatorii modificarii Legii electorale astfel incat, la alegerile parlamentare, sa fie ales candidatul de pe primul loc, eliminandu-se procedeul redistribuirii prin care se intra in Legislativ de pe pozitiile doi si trei. „Din punctul nostru de vedere, este absolut necesara aceasta modificare. Nu trebuie sa mai avem situatiile din 2008, care au fost atat de criticate de oameni care au castigat votul electoratului si au ramas acasa, fiind inlocuiti de alti colegi in Parlament”, a spus Victor Ponta.

El a mai adaugat ca fiind normala oponenta UDMR, intrucat vor pierde un numar de alesi, dar nu intelege pozitia PDL. „Consider absolut anormala pozitia PDL, care pana astazi a facut atat de multa campanie pentru vot uninominal si astazi i se opune. Dar, sigur, probabil ca in acest moment deciziile in PDL sunt destul de greu de luat si nu vreau sa merg mai departe cu aceasta critica. Chiar nu inteleg punctul lor de vedere, de ce se opun, dupa ce atatia ani au facut o tema atat de importanta a lor din votul uninominal”, a adaugat Ponta.

author avatar
Ciprian Purice
119 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger