AcasăNewsPonta, Guvern cu stersaturi

Ponta, Guvern cu stersaturi

Victor Ponta

Dupa negocieri dure PSD-PNL-PC, PSD-PNL si chiar PSD-PSD,  Victor Ponta a creionat cu greu cabinetul pe care urmeaza sa-l conduca.

Victor Ponta afla astazi daca PSD, PNL si PC ii dau votul lor politic

In calitate de premier desemnat, Victor Ponta ar putea candida cu succes la titlul de ”primul muncitor al tarii”. Si asta pentru ca, in timp ce mai tot romanul a chefuit cu prilejul zilei de 1 Mai, Ponta a muncit pe branci. Premierul desemnat a tinut-o ieri din negociere in negociere, alergand intre sediile USL si PSD, in incercarea de a-si incropi viitoarea echipa guvernamentala. O echipa sucita pe toate partile si schimbata de la o ora la alta, avand un singur nume batut in cuie: Daniel Constantin (presedintele PC) la Ministerul Agriculturii. In rest, pe lista guvernului s-a lucrat mai mult cu radiera, caci mai toate portofoliile au fost plimbate de la un partid la altul, pentru un singur minister existand si cate trei ”candidati”. Asa se face ca pentru postul de la Externe au fost vehiculati, pe rand, Titus Corlatean ( mutat ulterior la Justitie), Calin Popescu Tariceanu si Andrei Marga. De departe insa, cea mai lunga lista a posibililor ministri a fost cea de la Mediu. Aici s-au regasit Nicolae Nemirschi, Alexandru Mazare, Carmen Moldovan, Rovana Plumb si Ioan Mocioalca, toti de la PSD.

Liberalii au luat ”ministerul Elenei Udrea”

Disputat de mai multe tabere din PSD, Viorel Hrebenciuc si Liviu Dragnea se pare ca au incercat sa ajunga la butoane, Ministerul Dezvoltarii a fost cedat liberalilor, Crin Antonescu cerandu-l in mod expres pentru apropiatul sau, Eduard Hellvig. Tot Antonescu a tinut sa-i propuna pe Mircea Diaconu la Cultura, pe Corneliu Dobritoiu la Aparare si pe Mariana Campeanu la Munca. De partea cealalta, Ponta a insistat ca in fruntea Ministerului de Interne sa-l propteasca pe Ioan Rus, iar la Finante pe Florin Georgescu. In cazul acestuia din urma fiind nevoie de o derogare de la Banca Nationala a Romaniei al carui prim-viceguvernator este.

Lista Cabinetul Ponta

Ministerul de Finante – Florin Georgescu (PSD)   si vicepremier

Ministerul Apararii – Corneliu Dobritoiu (PNL)

Ministerul de Interne – Ioan Rus (PSD)

Ministerul Economiei – Daniel Chitoiu (PNL)

Ministerul Afacerilor Europene – Leonard Orban (PC)

Ministerul Afacerilor Externe – Andrei Marga (PNL)

Ministerul Transporturilor – Ovidiu Silaghi (PNL)

Ministerul Mediului – Rovana Plumb (PSD)

Ministerul Dezvoltarii – Eduard Helvig (PNL)

Ministerul Culturii – Mircea Diaconu (PNL)

Ministerul Justitiei – Titus Corlatean (PSD)

Ministerul Comunicatiilor – Dan Nica (PSD)

Ministerul Muncii – Mariana Campeanu (PNL)

Ministerul Educatiei – Corina Dumitrescu (PSD)

Ministerul Sanatatii – Vasile Cepoi

Ministerul Agriculturii – Daniel Constantin

Ministrul delegat la Administratie – Victor Paul Dobre (PNL)

Ministrul delegat pentru  dialog social – Liviu Marian Pop

Ministrul delegat pentru mediul de afaceri – Lucian Isar

Ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul – Mircea Dusa (PSD)

Ministrul delegat pentru strategii guvernamentale, transparenta decizionala, relatiia cu societatea civila – Victor Alistar

Asa cum se vehicula inca de zilele trecute numele grele din PNL si din PSD (Ecaterina Andonescu, Liviu Dragnea, Florian Popa)  nu au dorit sa faca parte din Cabinetul Ponta. Refuzul, transmis fara menajamente premierului desemnat, are la baza teama politicienilor respectivi ca nu care cumva sa-si strice imaginea in cele sase luni de mandat.

[poll id=”250″]

author avatar
Adelina Ionicel
418 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger