Cauta

Ponta: Declaratiile unor oficiali maghiari in cazul Jozsef nu sunt in linia relatiei de buni vecini

Premierul Victor Ponta considera ca declaratiile unor oficiali maghiari pe tema reinhumarii poetului Nyiro Jozsef, printre care presedintele Parlamentului ungar, „nu sunt in linia relatiei de buna-vecinatate dintre statul roman si cel maghiar”. Seful Executivului a mai precizat ca va discuta pe marginea acestei chestiuni cu prim-ministrul ungar.

„Guvernul Romaniei sustine cu fermitate decizia Prefecturii judetului Harghita de a ataca in contencios administrativ adeverinta de inhumare a lui Nyiro Jozsef, apreciind si atitudinea primarului din Odorheiul Secuiesc si reiterand ca, la acest moment, orice demers in acest sens trebuie suspendat. Guvernul Romaniei considera necesar sa aiba o pozitie echilibrata si europeana, chiar in fata unor actiuni vadite de provocare comise de formasiuni politice si extremiste angrenate in campania electorala pentru alegerile locale. In acest context, credem ca este regretabila implicarea directa in aceasta actiune si in campania electorala a fortelor politice extremiste, a presedintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, si a presedintelui partidului de extrema dreapta, Yobbik, Gabor Vona”, se mentioneaza intr-un comunicat al Executivului.

De asemenea, premierul sustine ca declaratiile din ultimele zile ale unor oficiali maghiari, printre care si presedintele Parlamentului Ungariei, „nu sunt in linia relatiei de buna-vecinatate dintre statul roman si cel maghiar” si ca va ridica aceasta problema in cadrul discutiilor pe care le va avea cu omologul sau maghiar, Viktor Orban, la finalul saptamanii viitoare, la Bucuresti.

Kover Lazslo, presedintele Parlamentului ungar, a sustinut recent ca „a fost foarte surprinzator comportamentul neprietenos, necivilizat si barbar al noului Guvern roman de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni in pamantul natal”. Prefectul de Harghita, a declarat, sambata, ca a atacat in contencios-administrativ autorizatia de reinhumare a lui Nyiro Jozsef eliberata de primarul din Odorheiu Secuiesc. In cele din urma, ceremonia de reinhumare a fost anulata, organizatorii evenimentului hotarand ca va fi tinuta doar o slujba de comemorare.

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version