Cauta

Ponta cu Sanatatea la pamant

Simtind ca este rost de mediatizare, uselistii, in frunte cu Victor Ponta, s-au bagat ca musca-n lapte in disputa dintre medicii de familie si CNAS.In toiul scandalului dintre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si medicii de familie, USL si-a amintit ca are o viziune si asupra sanatatii.

Pesedistul Victor Ponta a venit cu temele nefacute la intalnirea cu medicii

Pe care s-a grabit sa o prezinte nu care cumva sa rateze oportunitatea de a se lafai pe micile ecrane o zi intreaga.Dincolo de lansarea propriului program, la fel de neclar ca si precedentele,  liberalii, conservatorii si social-democratii au decis sa organizeze si o intalnire cu medicii de familie pentru a le promite acestora  marea cu sarea.  In final, discutia s-a transformat practic intr-o consultatie din partea medicilor, presedintele

PSD Victor Ponta prezentandu-se ca un scolar cu tema nefacuta.  Spre ghinionul medicilor, nu numai Ponta era total pe langa subiect, ci intreaga conducere USL, recte Crin Antonescu si Daniel Constantin. Practic, cei trei crai ai opozitiei au venit doar sa faca frumos in fata cadrelor medicale, fara sa stie exact care sunt doleantele acestora, daca ele pot fi solutionate si de partea cui este dreptatea.

Cum insa demersul nu putea sa treaca neobservat si avea nevoie de un final apoteotic, Ponta, Antonescu si Constantin au iesit cu o declaratie belicoasa la adresa Executivului: „Somam Guvernul si premierul, care raspund in fata societatii de buna functionare a unui sistem esential public, sistemul de sanatate, sa aiba dialog cu medicii de familie si sa dea curs solicitarilor legitime ale lor. E vorba de 50 de milioane de euro pe care ii gaseste pentru altceva, pentru un judet pedelist, pentru o telecabina sau fantana cantatoare, dar nu-i gaseste pentru medici”. Adica, cum ar spune romanul,   o autentica frectie la un picior de lemn.

Ultimele stiri

  • Tactica lui Putin pentru controlul elitelor Rusiei
  • Revoluția în sănătatea intimă la Institutul Emmanuel
  • Micro-intervenții senzoriale – cum stimulii subtili pot susține sănătatea holistică
  • Francezii sunt sătui până peste cap de Macron
  • PSD propune ca mamele aflate în concediu de creștere a copilului să fie exceptate de la plata CASS: „Este o măsură absolut necesară și o reparare a unei nedreptăți”
  • Bolojan și colegii lui. Carol I, Regina Maria, Iuliu Maniu
  • Au „bifat” un record de întârziere! Un tren CFR Călători a „reușit” să parcurgă 80 de kilometri în peste 12 ore
  • Reforma Statului începe cu noi!
  • Accident grav în Bihor. Trei oameni au murit în urma impactului devastator dintre o autoutilitară și un autoturism
  • AUR anunţă că atacă la CCR patru proiecte de lege pe care Executivul Bolojan şi-a angajat răspunderea în Parlament: „Guvernul a ales să calce în picioare Constituţia”
  • Exit mobile version