Cauta

Polonezii au dat cu șapca de pământ: America le ridică vizele!

Iohannis s-a căciul în fața lui Trump și a plecat de la Washington cu un „to do list”. Nimic pentru România și doar o șapcă pentru el. Slabă prestație, dezastruoase rezultate. La o săptămână distanță, a fost scos la tablă și polonezului Andrzej Duda. Cu eleganță, dar mai ales demnitate, leșul a luat notă de trece: America ridică vizele de intrare în țară pentru Varșovia, promite vicepreședintele Mike Pence! Cu alte cuvinte, Duda lor a fost mai tare ca ficusul nostru.

Nici bine nu s-a întors în România că ne-am și lămurit de ce a fost chemat Iohannis de Trump. Să primească ordine. Clare și imediate, direct din gura președintelui, nu prin intermediari. Acum, după ce Transgaz și Black Sea Oil&Gas au semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru preluarea gazelor din Marea Neagră de către americani, s-a făcut lumină. Deci, despre asta era vorba – Donald Trump și-a tras partea leului, adică a mai făcut rost de niște firfirei pentru visteria și-așa doldora a Federal Reserve.

Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) constă în săparea a cinci sonde de producție, iar o conductă submarină de 121 de kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm. Se estimează că producția de gaze va începe în primul trimestru al anului 2021.

Chiar dacă uraganul Dorian l-a împiedicat pe Trump să călătorească în Polonia, mesajul Washingtonului tot a ajuns la Varșovia. „Vicele” Mike Pence și președintele Andrzej Duda au stabilit că Polonia va cumpăra gaz „american” învaloare de 30 de miliarde de euro. Cum de unde? Păi, n-am stabilit că începe producția în Marea Neagră? Umblă vorba prin breasla petroliștilor că americanii scot gazul de la noi și-l vând altora, cum ar fi polonezii. Noi nu credem, însă, că partenerii ne-ar putea face una ca asta. Tocmai ce-am primit o șapcă nouă…

Până să ne lămurim unde va arde gazul românesc, să reflectăm asupra modului în care face politică Andrzej Duda: președintele Poloniei a dat de pământ cu șapca pe care i-o pregătise Donald Trump și a cerut (și obținut!) ridicarea vizelor pentru conaționalii săi care vor să intre în America! Bașca încă o mie de militari americani, care se vor alătura celor 4500 deja prezenți în Polonia. Reamintim că Polonia are una dintre cele mai numeroase comunități din SUA, puțin peste zece milioane de cetățeni!

Ultimele stiri

  • Cutremur în România, marți dimineață. Magnitudinea seismului din 17 iunie
  • Donald Trump convoacă o reuniune a Consiliului Național de Securitate, după ce a plecat mai devreme de la summitul G7 din Canada
  • Drama unor fraţi din Arad. Cei doi copii au obținut ordin de protecție împotriva propriilor părinți. Amănunte crunte au ieșit la iveală
  • Comunicat de presă EMS FLOOR SYSTEMS SRL
  • Caricatura Zilei
  • Totul Verde a început transplantarea arborilor de la Unirii în parcurile din sectorul 4
  • Horoscop 17 iunie 2024 – Azi ai compania de care ai nevoie
  • Alege ce citești
  • Cum navighează capitaliștii de risc pe valul reînarmării Europei?
  • România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!
  • Exit mobile version