Cei doi polițiști rutieri bucureșteni prinși când luau mită în timpul serviciului în zona Dorobanți au demisionat din Poliție.
Surse apropiate anchetei, comisarul și agentul ar fi dispuși să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției și să denunțe eventuali alți polițiști corupți. Totul pentru ca, la final, să aibă parte de pedepse mai blânde.
„Vânau” doar mașini de lux
În prezent, aceștia se află în arest la domiciliu.
Cei doi au fost reținuți, în 27 aprilie, după ce au fost ridicați direct din stradă, în timp ce se aflau, în timpul serviciului, în zona Dorobanți. Cei doi, comisarul Andrei Pantea și agentul Valentin Olteanu, fuseră denunțați de alți colegi cu probleme penale, iar procurorii DNA deschiseseră o anchetă pe care o instrumentau cu ajutorul polițiștilor de la DGA.
Gândul scrie, citând surse apropiate anchetei, că erau urmăriți permanent, la serviciu, după ce în mașină le fuseseră montate mai multe camere de luat vederi. Aceștia ar fi fost supravegheați, în timp real, dintr-o dubă echipată special pentru astfel de misiuni.
Cu toate că faptele de corupție erau deja probate, anchetatorii așteptau realizarea unui flagrant. Oportunitatea a apărut în 27 aprilie, când cei doi ar fi observat că se apropie un autoturism Porsche, iar unul dintre aceștia ar fi exclamat: „Al nostru e!”
Din înregistrările video obținute cu ajutorul acestor camere s-a stabilit că, în numai câteva săptămâni, Pantea ar fi încasat, de la șoferi, 10.375 de lei și 380 de euro, iar agentul care îl însoțea, 11.775 de lei și 380 de euro.
DE CE NU AU LUAT SI DE LA GEOANA SPAGA….SA VADA SI EL CUM E
Sa vina militia!
😀
La canal cu idiotii!!!!!