AcasăNewsPolițiștii sar la gâtul Guvernului: Respectați legea!

Polițiștii sar la gâtul Guvernului: Respectați legea!

Polițiștii nu mai cred în promisiunile noului Guvern

Sindicaliștii din Poliție au dat un ultimatum Executivului, cerându-i să respecte legile privind acordarea sporurilor, majorărilor și a normei de hrană. De data aceasta presiunile vin din direcția celor două federații sindicale reprezentative ale angajaților MAI, care sunt decise să meargă până la capăt pentru obținerea drepturilor.

Polițiștii nu mai cred în promisiunile noului Guvern

Marcel Vela, ministrul de Interne, și premierul Ludovic Orban au fost somați public să respecte legile în vigoare și Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție în ce privește salarizarea și sporurile cuvenite polițiștilor. ”În urma discuțiilor pe care le-am avut, recent, consecvent principiilor de reprezentare a drepturilor și promovare a intereselor membrilor FSNPPC, vă aduc la cunoștintă principalele probleme necesar a fi incluse în bugetul pentru 2020 și rezolvate, cu prioritate, după data de 1 ianuarie, care sunt prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și de alte acte normative. Acestea sunt acordarea majorării salariale pentru anul 2020 (1/4 din diferența între salariul de funcție/salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 și cel din decembrie 2018) – impact bugetar aproximativ 1,5 miliarde lei, precum și emiterea ordinului de ministru pentru acordarea titlului de specialist de clasă și implicit majorarea salariului de funcție/salariului de bază corespunzător experienței profesionale și standardelor de performanță, începând cu data de 01 ianuarie 2020 – impact bugetar aproximativ 100 milioane lei, cu precizarea că acest drept se aplică deja tuturor celorlalte structuri ale sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională (exemplu M.Ap.N., S.R.I., S.T.S. S.I.E., S.P.P.)”, se arată în scrisoarea deschisă adresată conducerii Guvernului de Dumitru Coarnă, președintele Federației Sindicatelor Polițiștilor și Personalului Contractual. Totodată, sindicaliștii cer recalcularea salariilor de funcție/salariilor de bază ale întregului personal MAI, în conformitate cu Decizia CCR 794/2016 și cu Decizia 51/2019 a I.C.C.J. privind egalizarea la nivel maxim (acordarea sporului de fidelitate în funcție de vechimea in MAI, a sporului pentru studii superioare agenților care au absolvit studiile superioare după anul 2009 până în prezent și își desfășoară activitatea în domeniul studiilor, a sporului pentru pericol deosebit pentru structurile operative care nu sunt la nivel maxim), care va avea un impact bugetar aproximativ 130 milioane lei. ”Prin neaplicarea acestor decizii, întregul personal este prejudiciat financiar, de peste 3 ani, cu sume considerabile, fapt pentru care organizația noastră a intentat deja sute de acțiuni în instanțe, pentru circa 25.000 de membri, în prezent având 20 decizii definitive ale Curților de Apel, favorabile nouă, pentru peste 2.000 de oameni”, se mai arată în scrisoarea deschisă.  Guvernul este somat să aloce și 80 de milioane de lei pentru actualizarea normei de hrană, similar M.Ap.N., S.R.I., S.T.S., S.I.E., S.P.P. (2 lei/zi pentru polițiști și militari și 1 leu/zi pentru personalul civil) și să aplice promovarea pe funcții a personalului MAI, în conformitate cu alin. 4 art. 22 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului.

Spor pentru solicitare neuropsihică

Pe lângă creșterile salariale, sporuri și norma de hrană, Sindicatul Polițiștilor ProLex cere ministrului de Interne, Marcel Vela, să majoreze și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică acordat polițiștilor din structurile de investigații criminale la 15% din salariu. ”De acest spor au beneficiat până în anul 2017 doar polițiștii care lucrau sub supravegherea procurorului, în cuantum de 5% din salariu. Prin O.M.A.I. S/7/2018, acest spor a fost majorat la 10% din salariu și acordat și altor categorii de personal (intervenție, arest), iar în cadrul ședințelor Comisiei de Dialog Social de la nivelul MAI s-a discutat posibilitatea majorării acestui spor la 15% pentru structurile de investigații criminale pentru a motiva polițiștii să acceadă în structuri de poliție judiciară. Menționăm faptul ca de acest drept beneficiază și lucrători din cadrul D.O.S. sau D.C.C.O. însă la un procent de peste 15%, în lege fiind prevăzut ca fiind de până la 25%”, se arată în solicitarea trimisă șefului MAI de către Vasile Lincu, președintele Sindicatului Polițiștilor ProLex.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
10.039 afisari

10 COMENTARII

  1. Acest ministru își critică oameni pe care îi conduce ,dl vela vai de mama lui.Politicieni jegoși veniți cu soluți maimuțoilor

  2. Ce bine ar fi sa respecte toată lumea legea adică politia si guvernul in realitate ei sunt cei care o încalcă cel mai mult

  3. bai politistilor,n ati strigat la presedintele romaniei,stimabilul domn basescu ca e javra?voi care ati strigat asa la usa unui sef de stat,ce sinteti?cum indrazniti sa incalcati legile tarii pentru bani?daca tara e in criza,nu va convine,dati va demisia si lucrati altceva.destul ca l ati predat pe tovarasul ceausu armatei romane.niste tradatori.pentru cite rele ati facut,cind dati socoteala?angajam politisti din bangladesh,aia s mai disciplinati nu ca voi.nu sinteti in stare sa elucidati ce s a intimplat la revolutie.voi ati fost dechizati la mineriade.niste mascarici.

      • Dechizati sau nu tot aia sunteti. A gresit omul un caracter si sari la gâtul lui. Dacă era scris corect era alteceva, asa-i?! Realitatea era mai ușor de suportat cu G scris acolo unde trebuie. Ia, zi, jiGnit sau jignit, care din variante e corectă?! Sunt ferm convins că nu știi fără să cauți în dex. Omul are dreptate: o instituție precum poliția națională care își permite un comportament vagabontesc, apărând în fața unei instituții de prim rang sa huoduiasca si sa strige ce au strigat presedintelui tarii, nu poate sa fie catalogata decât mizerabilă(infractori ordinari). Dacă în 89 dec armata si-a omorât propriul popor, miliția(Si trupele de securitate) nu a întârziat să își arate adevărată fata, suprimand manifestațiile contra comuniste din piața universitatii. Cum nu va vede lumea cata mizerie va caracterizeaza?! Salariați civili o viață întreagă cu tot felul de sindicalisme si cand ieșiți la pensie primiti grade militare ca sa puteti beneficia de avantajele pe care le au cei care au fost o viață întreagă militari. O tagma de șmecheri si de orice altceva dar nu ceea ce trebuie. Mentalitatea șefului de post nu a dispărut după 30 de ani de la lovitura de stat. Sunteti printre ultimele forme de paraziti ai acestui neam/țară. Africa e mileniul 3 pe lângă romanistan, „datorită” miliției.

        • Cu cat esti plătit? Sau cum esti plătit? Pe numar de cuvinte? De ai borat aici un amalgam de cuvinte, doar ca sa aperi funcția si partidul nazistului din cotroceni

          • Argumente ai sau doar pui placa cu platitul ca sa imi indici ca te tine cineva de coadă, milițică?! O națiune găunoasă cu instituții găunoase! Miliția e una dintre campioane.. ma uit la acest buda, par examplu, si e oglindă perfectă pentru luatorul/datatorul de mită, traficantul de lux al corupției.. ceilalți…păduchi pe lângă el.. hai, mestec-o-n gură….

  4. Ar trebui să se iasa masiv in strada.Cu decizia Înaltei Curți sa ajungi sa nu o pui in aplicare. Rusine sa va fie.Ati venit la guvernare de o lună și ati creat haos,sunteți interesați doar de anumite instituții.Vorbiti de echitate,ar trebui să verificați in dex ce inseamna „echitabil”.La pușcărie cu toti corupții din Parlamentul României.

  5. Sa respectam legea sa lasam sa iasa la pensie la 29 de ani si pensie cumulata cu salariu.Pe cat se poate sambata si dumineca liber ca la Caracal. Iar la 112 daca se poate fara intrebari jenante sau tampite de genu nu stiu nu stiu nimic aflati voi unde sant sa nu se inerveze nepoata la telefon.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger