AcasăNewsPolițiștii, pe urmele unui pacient fugar. Omul e confirmat cu COVID-19

Polițiștii, pe urmele unui pacient fugar. Omul e confirmat cu COVID-19

Polițiștii, pe urmele unui pacient fugar. Omul e confirmat cu COVID-19 - Ziarul National

Un bărbat de 47 de ani a dat bir cu fugiții, în a doua zi de Paști, punând în alertă nu doar cadrele medicale, ci și polițiștii. Omul nu ar fi străin de astfel de “aventuri”.

Pacientul era internat la Boli Infecțioase, la Iași. Din motive doar de el știute, s-a gândit să plece din spital, fără voie de la doctori.

După ce s-a constatat că omul lipsește, oficialii spitalului au chemat poliția. “La 16.20 garda de la Spitalul de Boli Infecțioase a anuntat poliția pentru ca un pacient confirmat cu Covid 19 a părăsit spitalul fără acordul medicilor. Acesta se afla la parter și se pare ca a fugit prin geamul de la baie. Au mai fost doua astfel de tentative. Din acest motiv, azi dimineață, am cerut Instituției Prefectului echipaj permanent de jandarmi”, a precizat managerul Spitalului de Boli Infecțioase, medicul Carmen Dorobăț, citat de Ziarul de Iași.

Reprezentanții legii îl cauta acum prin tot orașul. În mod firesc, se speră că polițiștii vor reuși să dea cât mai rapid de urma lui.

În acest context, vă amintim că, din câte rezultă din datele făcute publice luni la ora 13 de către reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, în județul Iași au fost confirmate 155 de cazuri de COVID-19.

sursa foto: Facebook/Poliția Română

author avatar
Cristina Stefan
159 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img