Cauta

Poliţiştii au găsit cadavrul unui bărbat, într-o casă din Bucureşti. Când l-au verificat cine e, ŞOC! Nu le-a venit a crede

politia

Poliţiştii din Bucureşti au găsit cadavrul unui bărbat, într-o casă, din Sectorul 6. Omul care a murit avea 67 de ani.

Bărbatul s-ar fi înjunghiat, iar scena de groază ar fi fost descoperită de fiica sa, care a alertat autorităţile.

Era un fost poliţist

Un fost polițist în vârstă de 67 de ani din București a fost găsit decedat în propria locuință. Aşadar, anchetatorii iau în calcul ipoteza sinuciderii. Trupul fără viaţă a fost transportat la INML.

„La data de 9 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 6, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei”, transmite Poliția Capitalei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version