AcasăNewsPoliţişti din Ploieşti, bănuiţi că şi-ar fi mărit salariile fictiv! Ce au...

Poliţişti din Ploieşti, bănuiţi că şi-ar fi mărit salariile fictiv! Ce au făcut cu actele false?

Poliţişti din Ploieşti, bănuiţi că şi-ar fi mărit salariile fictiv! Ce au făcut cu actele false?

Poliţiştii au efectuat marţi cinci percheziţii în Ploieşti, la sediul unei instituţii publice, la sediile a două bănci şi la domiciliile a două persoane, într-un dosar de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

Anchetatorii au descins la sediul Poliţiei Locale Ploieşti. „Din cercetări a reieşit faptul că doi angajaţi ai unei instituţii publice ar fi întocmit adeverinţe de venit pentru mai multe persoane, conţinând informaţii false, pe care le-ar fi utilizat pentru contractarea unor împrumuturi de la două instituţii financiare”, a transmis IJP Prahova.

Prejudiciu de 23.000 lei

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe documente, precum şi alte mijloace materiale de probă. În urma acestor activităţi, vor fi puse în aplicare 23 de mandate de aducere.

Polițiștii ”sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară la sediul unei instituții publice, la sediile a două instituții financiare și la domiciliile a două persoane, toate în municipiul Ploiești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

Prejudiciul preliminar în cauză este de 23.000 de lei.

author avatar
Andrei Ștefan
646 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger