Cauta

Polițist SPÂNZURAT într-o cameră de hotel

Un polițist în vârstă de 34 de ani, din judeţul Neamţ, a fost găsit spânzurat, joi seară, într-o cameră de hotel din staţiunea Jupiter.

Polițist SPÂNZURAT într-o cameră de hotel - Ziarul National

“Astăzi, în jurul orei 19:00, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din staţiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată”, au declarat oamenii legii.

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au declarat că bărbatul a fost găsit de cadrele medicale sosite la faţa locului în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare fiind zadarnice.

Potrivit unor surse, victima era poliţist la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ şi era în concediu la mare. Aceleaşi surse declară că bărbatul avea probleme cu alcoolul. Nimeni nu ştie însă ce l-a făcut să recurgă la acest gest extrem.

Poliţiştii din Constanţa au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Horoscop 12 decembrie 2025 – În partenerul tău vei găsi multă înțelegere
  • Ionel Laurențiu Beșu, judecătorul din documentarul „Justiție capturată”, cere CSM să fie transferat procuror la Giurgiu
  • Exit mobile version