AcasăNewsPolițist SPÂNZURAT într-o cameră de hotel

Polițist SPÂNZURAT într-o cameră de hotel

Un polițist în vârstă de 34 de ani, din judeţul Neamţ, a fost găsit spânzurat, joi seară, într-o cameră de hotel din staţiunea Jupiter.

„Astăzi, în jurul orei 19:00, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din staţiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată”, au declarat oamenii legii.

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au declarat că bărbatul a fost găsit de cadrele medicale sosite la faţa locului în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare fiind zadarnice.

Potrivit unor surse, victima era poliţist la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ şi era în concediu la mare. Aceleaşi surse declară că bărbatul avea probleme cu alcoolul. Nimeni nu ştie însă ce l-a făcut să recurgă la acest gest extrem.

Poliţiştii din Constanţa au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
566 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger