AcasăNewsPolițist din Arad, anchetat după ce a bătut o femeie pe stradă....

Polițist din Arad, anchetat după ce a bătut o femeie pe stradă. Victima, lăsată să zacă în inconştienţă! (VIDEO)

femeie batutaPolițist din Arad, anchetat după ce a bătut o femeie pe stradă. Victima, lăsată să zacă în inconştienţă! (VIDEO)

S-a lansat o anchetă la Poliția din Arad după ce un poliţist ar fi bătut o femeie pe motiv că nu purta mască de protecție. Victima ar fi fost lăsată inconștientă pe pe stradă, aceasta fiind transportată la spital cu ambulanța.

Femeia în vârstă de 54 de ani este din comuna arădeană Buteni. Ea ar fost victima agresiunilor fizice ale unui agent de poliție pentru că nu purta mască pe stradă.

„Scena de groază s-a petrecut în localitatea Buteni, la ieșirea spre Bârsa, în jurul orei 13.00. Femeia venea de la sapă și locuiește în apropiere, trebuind doar să treacă strada când a fost oprită de oamenii legii. Erau 3 trei polițiști, nu unul: doi o țineau pe femeie de mâini și unul o lovea cu pumnii, până când a început sângele să-i curgă pe gură” , a comentat un martor ocular.

După ce a primit îngrijiri medicale, aceasta a plecat acasă pe propria răspundere, conform Mediafax.

Poliția din Arad a deschis o anchetă

Poliția Arad a transmis, miercuri seara, că, prin apel la 112, s-a anunțat că în localitatea Buteni o femeie este agresată de polițiști. „Poliţiştii oraşului Sebiş au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe raza localităţii Buteni, o femeie ar fi fost agresată de poliţişti. La faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orăşenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, audierii persoanelor în cauză şi luarea măsurilor legale care se impun. Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere”, a transmis IPJ Arad în noaptea de miercuri spre joi.

Pe Facebook sunt două videoclipuri în care apare o femeie leşinată pe stradă, unde mai mulţi localnici încearcă sa o ajute, iar în altul, cum femeia este transportată de un echipaj SMURD. În ambele filmări, martorii afirmă că „Poliţia de la Sebiş a bătut-o” pentru că „a prins-o pe drum fără mască”.

Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere referitoare la agresiunea din Buteni, potrivit criticarad.ro.

author avatar
Andreea Vlad
434 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger