AcasăNewsPolițist condamnat că a stricat imaginea unui infractor

Polițist condamnat că a stricat imaginea unui infractor

Premieră în justiţia din România. Un judecător  din Vaslui a hotărât că un poliţist îi va plăti daune morale de 1.000 de lei unui infractor. Hoțul a cerut mai mulți bani, dar instanța a considerat că  suma acordată reprezintă o reparație morală pentru că i-a fost afectată imaginea.

Totul a pornit de la faptul că, în urmă cu doi ani, un polițist a văzut că dintr-un magazin sunt sustrase mai multe bunuri.  Acesta a acționat ca la carte, alergând după cei doi infractori care tocmai săvârșiseră un furt. Agentul de poliție a reușit să prindă unul dintre hoți și, pentru că era în afara orelor de serviciu și nu avea cătușele la el, polițistul l-a imobilizat pe infractor folosind cureaua de la pantaloni. Apoi, pentru că nu avea la dispoziție vreun mijloc auto, l-a dus câteva sute de metri pe jos până la Inspectoratul de Poliție. Ulterior, hoțul l-a dat pe omul legii în judecată, pe motiv că i-ar fi lezat imaginea atunci când l-a reţinut. Conform minutei, polițistul i-a sticat imaginea bărbatului prins la furat pentru că l-a dus, sub privirile tuturor cetățenilor, legat de curea spre sediul poliției, unde a fost reținut. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 30 de zile.

author avatar
Ramona Feraru
1.767 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger