Cauta

Politist bucurestean acuzat de luare de mita, trimis in instanta

Din aparator al legii, a ajuns in ipostaza de acuzat. Personaj in aceasta poveste este un fost ofiter de politie bucurestean, despre care DNA a anuntat luni ca a fost trimis in judecata.

Procurorii il acuza pe Vasile Ghioc de doua fapte de luare de mita, presupusele fapte datand din urma cu doi ani, pe vremea cand  acesta era ofiter la sectia 15 Politie.

Mai exact, anchetatorii sustin ca politistul ar fi pretins de la o persoana suspectata de inselaciune suma de 10.000 de euro, din care ar fi primit efectiv mai putin de jumatate, respectiv 4.000 de euro, in schimbul unei promisiuni privind „o ancheta favorabila”. „Suma respectiva a fost remisa inculpatului in fata blocului unde locuia acesta, fiind introdusa anterior, la indicatiile politistului intr-un pachet de tigari”, sustin procurorii in rechizitoriu.

Odata finalizata ancheta in cazul sau, omul legii ajunge in fata magistratilor Tribunalului Bucuresti. Ar mai fi de precizat ca procurorii au dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra unui imobil aflat pe numele lui Ghioc.

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version