AcasăPoliticaViorel Hrebenciuc, audiat din nou la DNA

Viorel Hrebenciuc, audiat din nou la DNA

Viorel Hrebenciuc

Parlamentarul social-democrat a fost, luni, la sediul DNA. Viorel Hrebenciuc a fost audiat de catre procurorii anticoruptie.

Viorel Hrebenciuc

UPDATE:

Potrivit DNA, vicepresedintele Camerei este cercetat pentru „instigare la infractiunea de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii; trafic de influenta, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite, cumparare de influenta”.

Procurorii anticoruptie sustin ca deputatul i-ar fi promis unui coleg de partid ca il va ajuta sa ajunga la sefia formatiunii, in schibul initierii unei propuneri legislatice privind amnistia si gratierea unor pedepse.

„La data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputatilor, membru al Comitetului Executiv National al partidului respectiv si vicepresedinte al Camerei Deputatilor, si-a folosit influenta fata de un membru al aceluiasi partid politic, in scopul de a-l determina sa initieze o propunere legislativa privind amnistia si gratierea unor pedepse.

Astfel, pe parcursul unei intalniri, cei doi au discutat in detaliu despre acuzatiile aduse lui Viorel Hrebenciuc in legatura cu reconstituirea unor suprafete de fond forestier, despre conditiile de incriminare a acestor fapte si despre riscul de a fi condamnat (dosar mediatizat prin intermediul comunicatelor nr 1474/VIII/3 din 17 octombrie și nr. 1436, 1450 si 1454 din 15 si 16 octombrie 2014).

Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv in prima instanța pentru luare de mita, la pedeapsa inchisorii) si pentru a evita ca o eventuala condamnare a lui Viorel Hrebenciuc sa fie pusa in executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului sau de partid sa il asigure ca va fi adoptata o lege de amnistie si gratiere, solicitare pe care colegul sau de partid a acceptat-o.

In acelasi context, colegul sau de partid a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc ca il va sprijini sa obtina functia de presedinte al partidului din care cei doi fac parte, in dauna altor doi posibili contracandidati, pentru a-l determina pe ministrul Justitiei sa initieze un proiect de lege avand ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”). Avand in vedere ca Viorel Hrebenciuc este invinuit in doua dosare penale sub aspectul savarsirii unor infractiuni prevazute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (vezi comunicat nr. 1246/VIII/3 din 4 septembrie 2014 si comunicat nr. 1450/VIII/3 din 15 octombrie 2014), proiectul l-ar fi vizat in mod nemijlocit, impiedicand tragerea sa la raspundere penala.

Intrucat abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 era un demers controversat, cei doi au concluzionat ca acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativa a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege initiat de Ministerul Justitiei.

In acest context, colegul de partid al lui Viorel Hrebenciuc a promis ca, in schimbul ajutorului acordat pentru a deveni presedintele partidului, il va determina pe ministrul Justitiei sa initieze un asemenea proiect, avand in vedere ca el personal nu poate deveni ministru al justitiei din cauza dosarului penal in care are calitatea de suspect.

In schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis colegului sau de partid ca va convinge mai multi membri au partidului, aflati in sfera sa de influenta, sa il sustina”, se precizeaza in comunicatul DNA, in care se adauga ca in cauza de fata se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Hrebenciuc este vizat de DNA intr-un nou dosar despre care, pentru moment, nu se cunosc amanunte. „Am luat cunostinta de acuzatii si cu asta… (…) Nu a fost dorinta mea (…) N-am cum sa vad dau alte amanunte. Am fost urmarit toata viata”, a spus Hrebenciuc, la iesirea din sediul DNA.

Deputatul a fost chemat la DNA la doar cateva zile dupa ce procurorii anticoruptie au dispus cercetarea sa in dosarul retrocedarilor de paduri si terenuri agricole. Hrebenciuc ese acuzat de „constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si instigare la folosire a influentei de catre o persoana care indeplinește o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”.

133 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger