AcasăPoliticaUNPR ii pune piedica lui Gabriel Oprea

UNPR ii pune piedica lui Gabriel Oprea

Interesul de partid bate interesul national. Dupa ce social-democratii au  declarat ca nu-l vor accepta nici in ruptul capului pe Gabriel Oprea pe post de presedinte executiv, a venit si randul progresistilor sa respinga cu vehementa aceasta varianta.

Progresistii nu vor fuziune cu social-democratii, nici daca Gabriel Oprea este numit presedinte executiv al PSD

Scenariul cooptarii  liderului UNPR Gabriel Oprea in conducerea PSD, in urma fuziunii dintre cele doua formatiuni, a aparut imediat dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la un an de inchisoare cu suspendare in dosarul „Referendumul”.  Cand Dragnea si-a depus mandatul, pesedistii au intrat in vrie, multi dintre ei sustinand ca au informatii ca la congres din toamna se vor trezi cu Gabriel Oprea de-a dreapta lui Victor Ponta. Asa ca au mers cu jalba-n protap la Liviu Dragnea si l-au rugat sa nu-i abandoneze. Cu PSD si UNPR sunt gard in gard, nu a durat foarte mult pana cand zvonul sa ajunga si la urechile progresistilor. Soldati disciplinati pana in acest moment – s-au mutat dintr-o parte in alta a scenei politice la semnalul lui Gabriel Oprea, parlamentarii UNPR spun ca de aceasta data nu vor mai raspunde la comanda liderului lor. Si asta pentru ca, spun ei, ponderea pe care o au in Camera Deputatilor si in Senat le permite sa faca orice joc politic isi doresc. „Am muncit foarte mult sa ridicam partidul asta. Toti actorii politici recunosc ca fara noi nu pot guverna. Nu putem sa pierdem aceasta influenta de dragul unei functii. Nu vrem sa stam la umbra Partidului Social Democrat si nici ca oamenii nostri din teritoriu sa devina un fel de <<tolerati>> pe langa liderii locali ai PSD”, a precizat un senator UNPR.

 

author avatar
Adelina Ionicel
1.655 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger