AcasăPoliticaUn statut pentru linistea presedintelui PNL: Antonescu si-a securizat pozitia in partid

Un statut pentru linistea presedintelui PNL: Antonescu si-a securizat pozitia in partid

Crin Antonescu vrea sa-si sporeasca dominatia in PNL

”Disidentii” din PNL au pierdut razboiul cu Crin Antonescu. Actuala conducere a respins pe banda rulanta toate amendamentele formulate de Andrei Chiliman, Calin Popescu Tariceanu si Vlad Moisescu.

Crin Antonescu vrea sa-si sporeasca dominatia in PNL

Delegatia Permanenta a PNL a aprobat cu 191 de voturi ”pentru”, cinci ”impotriva” si o abtinere  proiectul de modificare a Statutului partidului. Documentul urmeaza sa fie prezentat, astazi, in cadrul Congresului extraordinar.  Amendamentele depuse la Statut de fostul presedinte al PNL, Calin Popescu Tariceanu, privind alegerea prezidentiabilului de toti membrii partidului si vot uninominal pentru alegerea conducerii au fost respinse.

PNL isi apara ministri penali

La pachet cu propunerile lui Tariceanu au picat si cele ale primarului Andrei Chiliman, inclusiv aceea care prevedea instituirea unui criteriu de integritate si blocare a accesului la nivel guvernamental a persoanelor trimise in judecata pentru fapte penale, cum este cazul ministrului Transporturilor Relu Fenechiu. Dezamagit de cum au iesit lucrurile, Chiliman a anuntat ca nu va participa la lucrarile Congresului. ”Propunerea de statut centralizeaza foarte mult deciziile. E un statut mai rau decat cel actual. Consider ca in acest moment practic partidul e subordonat intereselor unei singure persoane. (…) Am decis din acest motiv sa nu particp la lucrarile Congresului. E primul Congres la care nu particip de cand s-a reinfiintat PNL”, a precizat primarul liberal al Sectorului 1.

Alegeri pe lista, conducere ”largita”

Asa cum si-a dorit Crin Antonescu, functiile din PNL nu vor fi la liber, noua conducere urmand sa fie aleasa pe lista. O conducere mamut, alcatuita din secretar general,  15 vicepresedinti executivi si 15 vicepresedinti cu atributii speciale la care, mai nou, se adauga si un prim-vicepresedinte. Pozitie creata special pentru Klaus Iohannis care a primit, ieri, derogare sa isi depuna candidatura la Congres. Cu alte cuvinte, in afara de cei care nu au facut frumos in fata lui Antonescu, doar cine nu a vrut nu a ajuns in viitorul Birou Politic. In echipa presedintelui PNL ii gasim pe Eduard Hellvig (secretar general), Daniel Chitoiu, Relu Fenechiu, Rares Manescu, Radu Stroe, Mihai Voicu, Eugen Nicolaescu, Tudor Chiuariu, Norica Nicolai, Mariana Campeanu, Florin Turcanu, Mircea Molot si Cornel Popa, Romeo Stavarache, Dan Motreanu, Sorin Frunzaverde etc.

Ii arata usa lui Chiliman

”Nu va fi loc in partid pentru tradatori, circari si oameni care batjocoresc in fiecare zi imaginea partidului”. Acesta este mesajul pe care presedintele PNL i l-a transmis primarului Andrei Chiliman.  ”De pilda, cu minciuna cu un document in care PNL s-ar angaja sa distruga institutiile statului. (…) Asta nu s-a intamplat niciodata. Chiliman isi bate joc zilnic de PNL repetand aceasta marsavie. Dupa Congres nu va mai putea face asta. (…) Astfel de oameni nu mai au ce cauta in partid, pot organiza pe persoana fizica spectacolul”, a mai spus Crin Antonescu.

[poll id=”455″]

author avatar
Ana-Maria Ludatser
173 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger