AcasăPoliticaTariceanu se intalneste, azi, cu liderii grupurilor parlamentare din Senat. Tema: a...

Tariceanu se intalneste, azi, cu liderii grupurilor parlamentare din Senat. Tema: a treia suspendare a lui Traian Basescu

Liderul PLR va avea, luni la pranz, discutii cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, in vederea declansarii celei de-a treia proceduri de suspendare a sefului statului. Tot in prima zi a saptamanii in curs se va incepe strangerea de semnaturi pentru declansarea demersului.

Totodata, Tariceanu a anuntat ca va prezenta si cererea de suspendare. In acest sens, presedintele Senatului a anuntat si public, intr-o declaratie de presa, calendarul pe care si l-a propus a fi respectat, in vederea suspendarii sefului statului, pe care il acuza ca ar fi incalcat Constitutia prin implicarea in campania electorala. „Celendarul pe care l-am propus si doresc sa-l fac public este urmatorul: 23 septembrie- votul Parlamentului in plenul reunit pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum in 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidentiale”, a anuntat, luni, liderul partidului Liberal Reformator.

Calin Popescu Tariceanu a reiterat ca, in cazul in care Legislativul voteaza favorabil suspendarii sefului stautlui, nu vrea sa ocupe interimatul la Cotroceni”Vreau sa subliniez din nou ca, in cazul in care Parlamentul va aproba cererea de suspendare, si se va pune problema ocuparii pozitiei de presedinte interimar, intrucat sunt angajat in cursa electorala nu voi accepta sa preiau functia de presedinte interimar, pentru a nu se considera ca incerc sa obtin o pozitie care sa ma favorizeze, si atunci, in ordinea Constitutionala, cel care ar trebui sa preia functia interimara ar trebui sa fie presedintele Camerei Deputatilor”, a mai precizat fostul premier.

91 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger