AcasăPoliticaTariceanu, presedintele Senatului: Aici nu e fabrica de trimis la esafod

Tariceanu, presedintele Senatului: Aici nu e fabrica de trimis la esafod

In conditiile in care solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie in cazul lui Dan Sova, alesul social-democrat, a ajuns la Biroul Permanent al acestei Camere a Parlamentului, Calin Popescu Tariceanu a anuntat ce pasi vor fi urmati in aceasta chestiune.

Presedintele Senatului a tinut sa sublinieze faptul ca, dat fiind ca este vorba despre o masura ce priveste libertatea unui om, e nevoie ca membrii Comisiei Juridice, in atentia carora va ajunge solicitarea DNA, sa analizeze cu mare atentie aceasta cerere a procurorilor anticoruptie, care care, vineri, solicitau Senatului incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Sova, intr-un dosar in care fostul ministru este suspectat de complicitate la abuz in serviciu.

Astfel, in opinia lui Tariceanu, comisia „trebuie sa analizeze dosarul sa ii dea posibilitatea si senatorului Sova sa consulte dosarul si documentele din acesta ulterior sa formuleze un punct de vedere”. Presedintele Senatului a precizat ca nu poate face estimari cu privire la data la care se va intampla acest lucru. „Nu stiu cat timp are nevoie Comisia Juridica, dar (…) avand in considerare faptul ca se cere arestarea unei persoane (..) este o chestiune extrem de serioasa care trebuie tratata la modul cel mai corect, nu cu superficialitate pentru ca nu ne jucam cu libertatea oamenilor”, considera liderul Partidului Liberal Reformator.

In incheiere, Tariceanu a insistat ca forul senatorilor juristi nu are limita de timp in formularea unui punct de vedere intr-o astfel de situatie. „Aicea nu e fabrica de trimis la esafod, ca sa fie bine inteleasa chestiunea”, a punctat presedintele acestei Camere.

Va amintim ca decizia finala cu privire la solicitarea DNA va fi luata in urma unui vot in plenul Senatului. La capatul acestu vot, Dan Sova va afla ce anume decid colegii senatori cu privire la cererea procurorilor.

97 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger