AcasăPoliticaTariceanu nu ajunge nici la a doua runda de consultari de la...

Tariceanu nu ajunge nici la a doua runda de consultari de la Cotroceni

Pentru a doua oara consecutiv, ALDE va fi reprezentata la consultarile de la Cotroceni doar de catre Daniel Constantin.

In conditiile in care nici vineri, pe 24 iunie, cand a avut loc o prima reuniune la Cotroceni, la scurta vreme dupa ce s-a aflat rezultatul referendumului din Regatul Unit, nu a fost prezent la discutiile convocate de catre seful statului, pe tema efectelor Brexit-ului, s-a aflat ca Popescu Tariceanu nu se va numara nici luni printre liderii partidelor politice cu reprezentare in legislativ care vor raspunde invitatiei lui Klaus Iohannis.

Absenta lui Calin Popescu Tariceanu din randul delegatiei care va ajunge, in jurul orei 17, la runda a doua a intrevederii de la Cotroceni a fost confirmata de catre purtatorul de cuvant al presedintelui Senatului, acesta din urma oferind si un motiv pentru care politicianul absenteaza de la discutii. „Ca urmare a unor angajamente anterioare, dl. Tariceanu nu participa la consultarile de la Cotroceni privind o serie de probleme din Uniunea Europeana si implicatiile lor asupra Romaniei”, a lamurit Alexandru, citat de romaniatv.net. Totodata, purtatorul de cuvand al celui de-al doilea om in stat explica si faptul ca Tariceanu a vorbit deja cu presedintele, inca de joia trecuta.

Va reamintim ca dupa prima runda de discutii de la Cotroceni, la care au fost prezenti premierul Ciolos, seful PSD, Liviu Dragnea, cei doi lideri ai PNL, Gorghiu si Blaga, precum si conducerea UNPR-ului, dar si co-presedintele ALDE, Daniel Constantin, precum si Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, seful statului a anuntat ca dupa ce va reveni de la Bruxelles, unde a participat la o reuniune de urgenta a Consiliului European, pe tema rezultatului referendumului din UK, va convoca noi consultari la sediul Presedintiei, in aceeasi formula.

134 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger