AcasăPoliticaSova, la Senat: Va rog, cu demnitate, sa-mi dati posibilitatea sa ma...

Sova, la Senat: Va rog, cu demnitate, sa-mi dati posibilitatea sa ma pot apara ca un om liber

Prezent, miercuri, in Senat, inainte ca ai sai colegi din Camera Superioara a Parlamentului sa supuna la vot cererea Directiei Nationale Anticoruptie privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a fostului ministru, Dan Sova s-a adresat acestora, de la tribuna Parlamentului.

La scurta vreme dupa ce a ajuns la microfon, Sova a tinut sa transmita un mesaj de natura personala, in zi de mare sarbatoare pentru crestini, moment care le-a amintit multora de cel in care liberalul Vosganian a avut la el o carte cu rugaciuni si mir, in ziua in care senatorii au suspus la vot o cerere DNA in cazul acestuia din urma. „Am inceput aceasta zi intr-un mod foarte placut, impreuna cu cativa colegi, la grupul de rugaciune, pentru ca este Buna Vestire. Vreau, in primul rand, sa fac o urare: Dumnezeu sa fie cu fiecare dintre noi”, si-a inceput social-democratul pledoaria in fata colegilor senatori.

Apoi, trecand la subiect, Dan Sova le-a transmis parlamentarilor prezenti in sala faptul ca, de la inceputul anchetei in dosarul in care a ajuns in vizorul DNA – procurorii anticuroptie acuzandu-l de complicitate la abuz in serviciu, motiv pentru care au cerut Senatului incuviintarea retinerii si arestarii preventive a politicianului – s-a luptat sa isi demonstreze nevinovatia. Ca urmare, mentionand ca ar vrea sa se apere in libertate pentru a dovedi ca nu e vinovat de ceea ce este acuzat de catre procurori, le-a cerut colegilor senatori sa respinga solicitarea DNA. „N-o sa fiu ipocrit sa va spun sa votati asa cum doriti. Nu, o sa va rog – cu prietenie, cu onoare si colegialitate- sa intelegem un lucru: ca noi, prin legiferare, am dat parchertul si DNA toate mijloacele si posibilitatile legale (…) pentru a combate un flagel pe care il consideram cu totii nedrept pentru Romania (…) De cand a inceput acest dosar, alerg sa-mi demonstrez nevinovatia (…) Va rog, si o spun cu demnitate, sa-mi dati posibilitatea, prin votul dvs de astazi, respingand cererea DNA, sa ma pot apara ca un om liber. Garantez ca, peste 2-3 ani, cand vom avea solutia definitiva in acest dosar, veti constata ca nu ati gresit”, a mai afirmat Sova, la tribuna Parlamentului.

author avatar
Cristina Stefan
121 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger