AcasăPoliticaRusia are politici periculoase!

Rusia are politici periculoase!

Traian Basescu condamna ”politica de incurajare a unor grupari teroriste” de catre Federatia Rusa si afirma ca se impune ”redefinirea” relatiilor dintre NATO si Rusia.

Traian Basescu afirma ca politicile promovate de Rusia pericliteaza securitatea statelor din regiunea noastra

”Nu putem sa mentinem tipul de relatie NATO – Federatia Rusa ca si pana acum. Se dovedeste ca Federatia Rusa are politici care pericliteaza securitatea statelor din regiune”, a declarat Traian Basescu ieri, inainte de plecarea spre Varsovia, unde participa la reuniunea liderilor Europei Centrale si de Est. Seful statului roman a acuzat Rusia ca ”este parte a actului terorist” care a provocat tragedia aeronavei Malaysia Airlines si moartea a 298 de oameni: ”Federatia Rusa a devenit un partener al acestor teroristi, care acum ocupa Donetkul si Luganskul, prin sprijin politic, sprijin cu personal calificat, cu armament de toate categoriile, inclusiv greu”. In context, Traian Basescu a apreciat ca europenii au gresit lasandu-se condusi de interesele economice in relatia cu Rusia, motiv pentru care nu au impus sanctiunile potrivite. ”Pentru ca nu l-am descurajat la timp pe Putin, pentru ca in estul Europei se desfasoara un conflict alimentat de Federatia Rusa politic, cu oameni si echipamente, joi dupa-amiaza au murit 192 de olandezi. A aplica cu manusi sanctiunile din etapa a treia e o eroare, cu cat intarziem mai mult, cu atat vom plati mai scump neluarea masurilor de stopare a entuziasmului lui Putin de a recuceri imperiul URSS”, a conchis presedintele Basescu. O pozitie identica fata de Rusia a adoptat si premierul Victor Ponta. ”Este evident ca acei separatisti teroristi au fost si sunt sustinuti de Federatia Rusa si exista o raspundere cel putin morala si politica a Rusiei pentru ceea ce se intampla acolo si ca Romania, alaturi de SUA si de UE, trebuie sa sprijine Ucraina, implicit Moldova, Georgia pentru a-si pastra nu doar independenta si suveranitatea, dar si pentru a combate aceste fenomene si ca orice masura pe care o luam la nivel international in acest sens va fi si este sprijinita de Romania”, a declarat la rindul lui seful Executivului de la Bucuresti.

author avatar
Simona Badulescu
294 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger