AcasăPoliticaRovana Plumb trece in locul lui Nastase

Rovana Plumb trece in locul lui Nastase

Rovana Plumb, binecuvantata de Ponta si Dragnea sa preia sefia Consiliului National al PSD

Rovana Plumb este favorita in cursa pentru presedintia Consiliului National al PSD – functie ramasa vacanta dupa condamnarea lui Adrian Nastase.

Rovana Plumb, binecuvantata de Ponta si Dragnea sa preia sefia Consiliului National al PSD

Pesedistii au decis sa ia taurul de coarne, sa renunte la ”doliul” tinut dupa Nastase si sa scoata la mezat presedintia Consiliului National. Sa scoata la mezat este un fel de a spune insa, din moment ce, conform informatiilor venite din interiorul PSD, Rovana Plumb este ca si aleasa. Nu de alta, dar Victor Ponta nu are chef de un nou spin in coasta, iar distinsa doamna nu numai ca nu are veleitati de lider suprem, dar s-a si grabit sa anunte ca este dornica sa faca echipa cu Victor Ponta si cu Liviu Dragnea. Declaratie convingatoare se pare, din moment ce pesedistii spun ca ar fi posibil ca Plumb sa candideze singura pentru sefia CN. Pentru a se mima totusi democratia, Viorica Dancila (liderul delegatiei social-democrate la PES), a propus-o ea pe colega Rovana Plumb, sambata, la ”Primavara social-democrata” – eveniment organizat anual de doamnele pesediste: ”Cred ca Rovana are datoria sa se gandeasca serios sa candideze la functia de presedinte al Consiliului National. A sosit timpul ca PSD sa aiba prima femeie in aceasta functie”. Astfel somata, Plumb s-a gandit si a raspuns pe loc: ”Multumesc pentru propunere. Sunt onorata sa spun ca da”.

author avatar
Simona Badulescu
180 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger