AcasăPoliticaReprosul lui tata socru': Victor Ponta, prea tolerant cu ministrii liberali

Reprosul lui tata socru’: Victor Ponta, prea tolerant cu ministrii liberali

Desi sustine ca  premierul s-a maturizat si a devenit mult mai ponderat, ba chiar intelept in anumite situatii, Ilie Sarbu, socrul  lui Victor Ponta, nu inchide ochii cand vine vorba de defectele ginerelui sau.

Victor Ponta i-a aratat lui Ilie Sarbu ca poate sa fie dur cu membrii Guvernului

Victor Ponta ar trebui sa-si struneasca mai bine colegii de cabinet. Cel putin asta si-ar dori de la premier liderul senatorilor social-democrati, Ilie Sarbu. „Cateodata, si chiar de prea multe ori, e prea intelegator. Cand esti seful guvernului trebuie sa fii mult mai transant, de exemplu in situatii de genul aceleia in care apare o lista gresita. Eu, daca eram prim-ministru, ii demiteam in linie. Daca va amintiti, cand eram ministru al Agriculturii, am demis intr-o zi tot ADS, de la conducerea centrala pana in teritoriu, la ultimul om. Ulterior, au castigat in instanta dintre ei vreo 30, insa consider ca am facut ordine, am impus o disciplina”, a afirmat Sarbu, reprosandu-i premierului toleranta de care da dovada cand vine vorba de ministrii liberali. „In guverne, ministrii au doua variante: ori sa accepte politica pe care o face primul-ministru, asa e in toata lumea, ori sa plece”, a mai declarat liderul senatorilor PSD, citat de Revista 22.

A bagat repede la cap

Vrand parca sa-si contrazica socrul, seful Executivului l-a luat la trei pazeste pe ministrul liberal al Culturii, Daniel Barbu. „Va rog sa nu mai intrati in competentele economice ale Germaniei sau alte altcuiva, ca nu e cazul, si aratam ca un guvern neserios”, i-a transmis Ponta lui Barbu, dupa ce acesta din urma a declarat ca „Germania incearca sa exporte un model de disciplina fiscala nepotrivit”. Totodata, Victor Ponta si-a exprimat nemultumirea si fata de activitatea Institutului Cultural Roman, condus de liberalul Andrei Marga. „Din pacate, situatia la Institutului Cultural Roman nu merge cum ar trebui. (…) Vreau sa ne propuneti toate masurile care sunt necesare ca ICR-ul sa ne ajute in promovarea culturii noastre in strainatate”, a mai spus seful Guvernului.

author avatar
Adelina Ionicel
1.001 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger