AcasăPoliticaPSD nu renunta la amnistie

PSD nu renunta la amnistie

Dupa esecul din 2013, social-democratii spera sa aiba anul acesta mai mult noroc cu Legea amnistiei si gratierii. Pana atunci, actul normativ sta la adapost la Comisia juridica.

Valeriu Zgonea trebuie sa faca tot posibilul pentru ca Legea amnistiei sa treaca de Parlament

”Consens politic”. Aceasta este formula diplomatica folosita de pesedisti si care se refera de fapt la presiuni si negocieri la sange. In felul acesta, liderii PSD spera sa-si vada legea adoptata in Parlament. Culmea, strategia a fost dezvaluita chiar de presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea. ”Legea gratierii ramane la comisie pana va avea consens politic. Pana nu vad un consens la nivelul fortelor politice, pana nu vad un agrement din partea institutiilor care trebuie sa o aplice, va ramane acolo. I-am rugat pe toti cei interesati, Ministerul Justitiei, Ministerul Public, CSM, sa vina la Parlament sa-si exprime punctul de vedere”, a declarat Zgonea, care nu a ascuns ca ramane un sustinator al legii.

Mai mult, presedintele Camerei Deputatilor a explicat ca inchisorile sunt suprapopulate si ca este foarte dificil in societatea romaneasca sa ceri Guvernului sa investeasca 5 milioane de euro pentru o noua inchisoare, in loc sa investeasca 5 milioane de euro pentru un nou spital sau pentru a repara zeci de scoli. In loc sa-i convinga, pledoaria lui Zgonea i-a iritat si mai tare pe liberali, cei care au pus din start talpi proiectului de lege. ”Noi nu renuntam la pozitia noastra. Am anuntat ca nu vom sustine aceasta lege si asa va ramane. Ne-am saturat de presiunile pe care liderii PSD le fac asupra parlamentarilor nostri. Pe aceasta tema nu exista niciun consens”, ne-a declarat un parlamentar PNL.

author avatar
Adelina Ionicel
584 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger