AcasăPoliticaPSD isi schimba sigla: Partidul Stangu-n Dreptu'

PSD isi schimba sigla: Partidul Stangu-n Dreptu’

De cand au pierdut alegerile, social-democratii sunt intr-o ceata totala. Ar face ceva, dar nu stiu ce. Instinctual au sarit unii in beregata celorlalti, nu de alta, dar era pacat sa strice frumoasa traditie a partidului.  Cu toate acestea, nici acuzatiile, nici reglarile de conturi, nici excluderile nu rezolva problemele de fond. Prin urmare, pesedistii iau in calcul o ampla actiune de „rebranduire”.

Pesedistii spera sa-si dezlipeasca eticheta de comunisti de pe frunte cu ajutorul lui Calin Popescu Tariceanu

Victor Ponta insusi a recunoscut, in repetate randuri, ca nu stie incotro s-o apuce. A receptat mesajul alegatorilor, dar nu s-a prins inca in ce fel sa-l traduca pe intelesul pesedistilor. Pentru capitolul coruptie, liderul PSD propune toleranta zero si masuri statutare care sa consfinteasca acest principiu. In ceea ce priveste  cliseul de care s-au lovit la mai toate alegerile – PSD, partid de comunisti, social-democratii  si-au dat seama, in cele din urma, ca aici este buba. Brusc insa si-au amintit ca singurul moment in care aceasta eticheta nu i-a afectat foarte tare a fost campania din 2012, cand insotirea cu liberalii le-a mai curatat obrazul. Cum insa refacerea USL s-a dovedit un esec total, pesedistii se gandesc acum la o combinatie cu PC si PLR si o repozitioneaza in zona de centru-stanga cu posibilitate de transfer chiar spre centru-dreapta. Ideea le-a incoltit in minte dupa ce l-au auzit pe Calin Popescu Tariceanu cum promova de zor dreptatea si justitia sociala. „Pentru ca s-a creat precedentul cu USL, un astfel de proiect poate fi viabil. Nu vorbim de o fuziune sau ceva de genul asta, dar un parteneriat mult mai serios decat avem acum, poate fi luat in calcul. S-a vazut clar ca asocierea PSD-ului cu un partid liberal este benefica, iar PLR-ul lui Calin Popescu Tariceanu ar putea fi instrumentul de care avem nevoie”, a sustinut un lider PSD. De partea cealalta insa, reprezentantii PLR nu se inghesuie sa fie colacul de salvare al social-democratilor. „PSD are nevoie de o reforma reala. Victor Ponta a incercat, dar s-a cam impiedicat pe drum. Nu stim in ce masura ne-ar avantaja sa ne asumam un proiect comun cu PSD”.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
1.004 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger