AcasăPoliticaPresedintele si premierul au vorbit la Iasi si despre alegerea primarilor in...

Presedintele si premierul au vorbit la Iasi si despre alegerea primarilor in doua tururi

Au evocat Unirea Principatelor Romane, dar au vorbit si despre chestiuni curente. Cum ar fi eventualitatea revenirii la varianta alegerii edililor din doua tururi de scrutin, cum se intampla inainte ca legea sa fie modificata.

(sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis)

Prezenti la Iasi pentru a participa, in prima parte a zilei, la ceremonialul prin care s-a marcat implinirea a 157 de ani de la Mica Unire, cea Principatelor Romane, liderii celor doua Palate au vorbit, pe langa momentul comemorat, si despre realitati politice cotidiene.

In acest sens, fiind vorba despre un an electoral, si in contextul propunerii inaintate de catre liberali, dar cu care social-democratii s-au declarat in total dezacord, cea privind revenirea la modalitatea alegerii primarilor din doua tururi, prin modificarea Legii electorale printr-o Ordonanta de Urgenta emisa de Guvern, presedintele si premierul au raspuns intrebarilor presei pe aceasta chestiune.

Si daca presedintele a parut sa fie de acord cu ideea, declarand, insa, ca nu stie in ce masura mai e timp fizic pentru a opera schimbari la cadrul legislativ, premierul a explicat ca ar vrea sa afle parerea partidelor, pe acest subiect, inainte de a se pronunta.

„O idee foarte buna, intrebarea, sigur, se pune, daca se mai poate acum, cu asa putin timp inainte de alegeri, schimba legea. Dar asta este, cum a fost si anul trecut, o decizie a partidelor parlamentare si, sigur, intr-o oarecare masura, si a Guvernului”, a mentionat presedintele, de la Iasi, adaugand ca le doreste celor mentionati sa gaseasca solutia cea mai „inteleapta”.

Pe de alta parte, Dacian Ciolos nu a mai exclus varianta emiterii unei OUG pe aceasta tema, dar nici pe cea a angajarii raspunderii in Parlament in aceasta privinta. „Studiem toate posibilitatile. O sa discut cu partidele”, a mentionat premierul.

Totul in care zilele trecute, dupa cum au remarcat cei mai multi, seful Guvernului parea sa respinga din start o astfel de varianta a emiterii unei OUG pe aceasta tema, sustinand ca nu crede ca ar fi „democratic” ca un guvern tehnocrat sa modifice o lege politica.

130 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger