AcasăPoliticaPresedintele CNATDCU demisioneaza pe fondul votului din Senat

Presedintele CNATDCU demisioneaza pe fondul votului din Senat

Rezultatul votului din Camera Superioara a Legislativului a produs, pe langa reactia sefului statului, exprimata inca de seara trecuta, si o decizie cat se poate de ferma din partea liderului forului care fusese desemnat sa se pronunte pe marginea suspiciunilor de plagiat in cazul unor persoane publice.

Academicianul Barbu, decis sa plece de la sefia CNATDCU (foto: acad.ro)

In cazul academicianului Viorel Barbu, nu este vorba de o simpla luare de pozitie, ci chiar de o demisie. Presedintele Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor a hotarat sa paraseasca fotoliul pe care il ocupa, din vara, in speta din iunie, la conducerea forului in cauza, pe fondul deciziei senatorilor, in speta a rezultatului votului de seara trecuta.

 

Este vorba despre faptul ca alesii din cadrul Camerei Superioare a Legislativului au decis, practic, faptul ca hotararile in privinta plagiatelor si a eventualelor retrageri a titlurilor de doctor vor fi luate de universitati, si nu de Consiliul condus, pana deunazi, de catre academicianul Barbu. Concret, senatorii au respins solicitarea inaintata de catre seful statului in vederea reexaminarii legii respective.

Iohannis considera „cel putin suspecta graba cu care s-a actionat”

Dupa votul repectiv, Klaus Iohannis a tinut sa transmita urmatorul mesaj, via Facebook: „In cazurile in care exista indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate dupa criterii transparente. Decizia de astazi a Senatului risca sa afecteze verificarea impartiala a acuzatiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese in ultimii ani. Este cel putin suspecta graba cu care s-a actionat pentru modificarea Legii educatiei, fara o discutie pe fond, intr-un moment in care toata lumea asteapta integritate si performanta”.

Ramane acum de vazut daca presedintele va lasa lucrurile asa sau daca va apela la unica varianta ce ii ramane la dispozitie, si anume o contestatie la Curtea Constitutionala.

126 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger