AcasăPoliticaPremierul: Bugetul va fi transmis vineri dimineata catre Parlament

Premierul: Bugetul va fi transmis vineri dimineata catre Parlament

Victor Ponta anunta ca, vineri dimineata, cel mai probabil, proiectul de buget pentru anul viitor va fi trimis catre Parlament. De altfel, PSD-ul propune ca votul final pe Buget sa fie dat pe 21 decembrie, in duminica in care noul presedinte, Klaus Iohannis, va depune juramantul in plen.

Primul-ministru a anuntat ca in cursul acestei zile sau cel tarziu marti vor fi finalizate negocierile cu reprezentantii Fondului Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala, cu privire la bugetul pentru 2015. „Un buget pe 2015 care sa prevada foarte clar ca nu se adauga niciun fel de taxa sau impozit (…) si ca se acopera toate masurile de crestere economica si de protectie sociala deja adoptate: ramane in vigoare reducerea CAS cu 5 %, scutirea de impozit a profitului reinvestit, cota unica, dar si indexarea pensiilor, a indemnizatiilor pentru persoanele cu dizabilitati si a alocatiilor pentru copii”, a enumerat Ponta cateva dintre prevederile acestui proiect legislativ.

Bugetul va fi transmis, cel mai probabil, vineri dimineata, catre Parlament, a mai punctat primul-ministru, adaugand ca este posibil ca un vot final pe buget sa fie in ziua de 21 decembrie, in ziua in care Legislativul se reuneste pentru ca noul presedinte sa depuna juramantul.

72 afisari
Zenville

Ultimele știri

Umblă magazinele cu puiul vopsit? Cum putem verifica, la vitrină, dacă produsul a fost crescut natural

Aproape că s-a declanşat un scandal naţional după ce Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat într-un mesaj transmis miercuri...

Din aliaţi, duşmani? Nicolae Ciucă a anunţat ce s-ar putea întâmpla între el şi Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale 2024

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că trebuie găsită cea mai bună soluție pentru problemele actuale din România.Asta ar însemna, conform liderului liberal, inclusiv o...
proger