AcasăPoliticaPreda: PDL poate si fara indicatii de la Cotroceni

Preda: PDL poate si fara indicatii de la Cotroceni

Cezar Preda arunca sageti spre seful statului

Dupa succesul inregistrat la Curtea Constitutionala cu Legea descentralizarii, pedelistii isi incordeaza muschii, pretinzand ca nu au nevoie de sprijinul presedintelui Traian Basescu pentru a-i dovedi pe uselisti.

Cezar Preda arunca sageti spre seful statului

Trei solutii favorabile oferite de judecatorii constitutionali au fost suficiente pentru ca democrat-liberalii lui Vasile Blaga sa prinda aripi. Acum, pedelistii, prin vocea vicepresedintelui Cezar Preda, declara ca ei reprezinta adevarata opozitie in Romania. ”Marota ca singura opozitie este Traian Basescu este depasita. Romanii nu cred ca asa gandesc. (…) Traian Basescu nu este singura opozitie in Romania, domnia sa isi face jocul domniei sale, este treaba domniei sale ceea ce face, PDL este un partid care, iata, merge singur, are 20 la suta, are candidat la presedintie si asta spune mult despre ceea ce inseamna munca PDL”, a afirmat Preda, precizand ca formatiunea pe care o reprezinta a fost extrem de activa si numai carcotasii pot sustine contrariul.

”PDL a facut tot ce trebuie, inclusiv mitinguri, luari de pozitie importante si in mass-media si atunci cred ca numai cei rau intentionati pot sa spuna ca PDL nu face opozitie”, a conchis vicepresedintele democrat-liberal.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
184 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger