AcasăPoliticaPonta: Crin Antonescu, candidatul USL la presedintie

Ponta: Crin Antonescu, candidatul USL la presedintie

Crin Antonescu este candidatul sustinut de USL la alegerile prezidentiale din acest an. Anuntul a fost facut, luni, de catre seful Executivului si totodata copresedinte al Uniunii Social Liberale, Victor Ponta.

Premierul a precizat, dupa sedinta de luni a USL-ului, ca liberalul Antonescu va intra in lupta pentru sefia statului, in cadrul alegerilor din toamna. „In baza deciziilor luate azi, candidatul la prezidentiale este domnul Antonescu”, a declarat Ponta. Totodata, liderul social-democrat a precizat ca nu vor anunta candidatul la functia de prim-ministru, fiind vorba de un loc ce ii revine PSD-ului. Atat liderii de grup, cat si reprezentantii Birourilor Permanente de la Senat si Camera vor avea intalniri in fiecare luni, inainte de inceperea activitatii Parlamentului, pentru a discuta pe marginea proiectelor aflate pe ordinea de zi a celor doua Camere, a mai precizat seful Guvernului. „La proiectele in care nu exista consens in cadrul grupurilor parlamentare, intervenim imediat la nivel politic si luam decizia”, a adaugat Ponta.

Tot luni s-a aflat faptul ca scrutinul prezidential va fi organizat la inceputul lunii noiembrie. Data nu a fost stabilita deocamdata – existand posibilitatea ca alegerile sa fie programate fie pe 2, fie pe 9 noiembrie.

166 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger