AcasăPoliticaPonta, audiat in Comisia Juridica in aceasta dupa-amiaza

Ponta, audiat in Comisia Juridica in aceasta dupa-amiaza

Premierul a anuntat, luni dimineata, ca a solicitat deputatilor juristi sa fie audiat in cursul acestei dupa-amieze, dar si ca ar vrea ca votul in privinta solicitarii DNA sa fie dat, in plen, in cursul zilei de marti.

Totul, a lasat sa se inteleaga premierul, pentru a se lamuri cat mai repede aceasta chestiune, atat pentru binele Legislativului, cat si al Executivului. „La ora 16 ma prezint, sunt adiat de colegii mei, dansii fac un raport si maine (marti-n.r) vreau sa fie votul in plen. Nu e bine nici pentru Parlament, nici pentru Guvern sa tragem cumva de timp. Au fost de acord absolut toti, a fost unanimitate, le multumesc pentru asta, la ora 16.00 ma prezint aici”, a explicat primul-ministru.

Asadar, in aceasta dupa-amiaza, adica peste circa trei ore, Victor Ponta ar urma sa se prezinte la Comisia Juridica a Camerei, pentru a fi audiat, inainte ca acest for sa dea un aviz asupra solicitarii facute vinerea trecuta, de catre procurorii anticoruptie, respectiv asupra incuviintarii inceperii urmaririi penale pe numele actualului prim-ministru, deputatul Ponta, suspectat de conflict de interese.

Reamintim ca avizul Comisiei Juridice a Camerei este unul consultativ, decizia finala in acest caz apartinandu-i plenului Camerei Deputatilor.

Este vorba, dupa cum mentiona vineri DNA-ul, intr-un comunicat, despre „procedura de sesizare a Camerei Deputatilor, pentru formularea cererilor de efectuare a urmaririi penale fata Ponta Victor-Viorel, deputat, care in perioada in care se presupune ca a savarsit infractiunile de conflict de interese a indeplinit functia de prim-ministru”. Aceasta suspiciune are legatura, din cele anuntate de catre anchetatori, cu numirea lui Dan Sova in functia de ministru -atat in august 2012, in fruntea Relatiei cu Parlamentul, cat si in decembrie 2012, ca ministru delegat pentru Proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, dar si in februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor, respectiv in martie 2014  -ministru al Transporturilor. Totul, adauga procurorii, „in conditiile in care Ponta Victor-Viorel a beneficiat in trecut de foloase din partea lui Sova Dan-Coman, constand in sume de bani (in total aprox. 250.000 lei) si dreptul de folosinta gratuita a unui autoturism”.

author avatar
Cristina Stefan
65 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger